Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați, talentați și din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate ”EUROACTIV” Suceava, Palatul Copiilor Suceava și Inspectoratul de Poliție a Județului Suceava, împreună cu un grup de elevi coordonați de prof. Sergiu Andrei Asăvoaie – directorul Școlii gimnaziale ”Mihai Halunga” din Hânțești, au organizat împreună Acțiunea ”Zâmbet de Copil” de Ziua Internațională a Copilului, aprobată de conducerea DGASPC Suceava prin acceptul nr. 83231 / 31.05.2019.

Acțiunea s-a desfășurat în data de 1 iunie 2019, la Centrul de Plasament ”Sf. Gheorghe” din Dolhasca, la Casele de tip familial pentru copiii cu dizabilități intelectuale și handicap grav ”Lotus”, ”Iris”, ”Iasmina” și ”Orhideea” din cadrul Centrului de Servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului. Comisarul șef Ionuț Epureanu de la Inspectoratul Județean de Poliție a dezbătut subiecte de prevenție a violenței în mediul școlar, a siguranței pe net, a consumului de alcool, tutun și droguri, copiilor de la Humor, apoi domnul comisar șef Ionuț Epureanu împreună cu voluntarii EUROACTIV a împărțit daruri tuturor copiilor de la Centrul de Servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate de la Humor.

Acțiunea a fost sprijinită de Palatul Copiilor Suceava, de Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava, S.C. Simba Invest S.R.l. din Bacău, S.C. ALKA România, Grupul de firme Orizont Suceava, S.C. Negru S.R.L. Șcheia, S.C. Tesano S.R.L., domnul Doru Airoaie de la S.C. Adria SRL, Andrei Ghiaţă de la S.C. Global Mutual Assistance S.R.L.

Acțiunea a fost coordonată de prof. Mihai Greciuc – președinte ”EUROACTIV” Suceava și domnul Comisar șef Ionuț Epureanu de la inspectoratul de Poliție, alături de voluntarii ONG-ului EUROACTIV: Alexandru-Florinel Tanase, Toma Ungureanu, Vlad Iriciuc, Magdalena Drăgoi, Alexandru Gheorghiță și, elevii Școlii Gimnaziale ”Mihai Halunga” din Hânțești.

Copiii din centre au primit cadouri și detergenți, oferite cu, ocazia Zilei Internaționale a Copilului, în timp ce elevii Magdalena Drăgoi de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” din Suceava și Alexandru Gheorghiță de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava i-au încântat pe copiii beneficiari ai celor 2 centre cu momente artistice de neuitat.

De aceste daruri au beneficiat cca. 130 de elevi instituționalizați.

Echipa de organizare a acțiunii le urează tuturor copiilor La mulți ani!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.