Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, marți seară, că prezidențiabilul coaliției de guvernare nu va fi unul comun cu ALDE. Prim-ministru a mai precizat că vrea ca, până la finalul lui iulie sau începutul lui august, PSD să aibă candidatul la președinție.
„Noi vrem ca la sfârșitul lui iulie, începutul lui august să avem deja candidatul la prezidențiale”, a afirmat Viorica Dăncilă, marți seară, la România Tv.
De altfel, întrebată dacă alianța PSD-ALDE s-ar rupe în cazul în care ar fi doi candidați la președinție, Dăncilă a spus că este solidă coaliția, iar lucrurile trebuie separate.
”Eu nu cred acest lucru. Alianța e solidă și trebuie să separăm lucrurile. Indiferent dacă vom avea un singur sau doi candidați vom merge împreună, pentru că, dincolo de prezidențiale, avem un guvern al României care trebuie să își continue activitatea. După prezidențiale sunt locale urmate de parlamentare”, a afirmat Viorica Dăncilă.
Președintele interimar al PSD a adăugat că vor fi discuții și înaintea și după Congresul partidului din 29 iunie cu privire la scrutinul pentru un mandat la Cotroceni.
„Și înainte de Congres o să vorbim cine vrea să candideze, o să facem sondaje de opinie, astfel încât să mergem cu candidatul care are cele mai mari șanse la prezidențiale. Trebuie să merge cu un candidat, care pe lângă susținerea președintelui partidului, să o aibă și pe oamenilor. Vom introduce în sondaje colegi și colege care vor să candideze, vom introduce și candidați independenți. Vom face sondaje și decizia o vom lua în forurile statutare. După ce vorbesc cu colegii și colegele vom face tatonărit”, a explicat Dăncilă.
Premierul a mai spus că nu a avut cu nimeni discuții legate de subiectul prezidențiale, precizând că nu dorește să intre în competiția pentru șefia statului.
„Nu am discutat despre nimeni până acum. Nu am discutat decât despre candidați din interiorul PSD. S-a anunțat domnul Șerban Nicolae. Vom vedea dacă sunt și alți colegi astfel încât de săptămâna viitoare să demarăm sondajele, iar ultimele sondaje îi vom face cu primii trei pentru a avea certitudinea că alegem varianta cea mai bună”, a conchis Viorica Dăncilă.
Tăriceanu a adăugat, chestionat dacă este dispus să facă un compromis pentru un candidat comun la Cotroceni, că mereu a susținut că e important ca prezidențiabilul coaliției să fie acela care are cele mai mari șanse să îl învingă pe Klaus Iohannis.
Lasa un raspuns