Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de “viol” şi “tâlhărie calificată”.

Bărbatul este acuzat că în seara zilei de 30 martie 2019, în jurul orei 22:20, a urmărit persoana vătămată în timp ce aceasta se deplasa pe jos de la locul de muncă spre domiciliul din oraşul Gura Humorului, ajungând-o din urmă pe capătul terestru al unei punţi de peste râul Humor, unde, prin exercitarea de violenţe fizice şi ameninţări cu moartea provocându-i leziuni pentru care a necesitat un număr de 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare a constrâns-o la raporturi sexuale, după care i-a sustras suma de aproximativ 100 lei din portofel.

Bărbatul a mai fost arestat pentru săvârşirea unei alte infracţiuni de viol la data de 01 noiembrie 2018, fiind trimis în judecată la data de 23 noiembrie 2018 de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, fiind liberat din Penitenciarul Botosani la data de 28 decembrie 2018 urmare a încetării procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

„Apreciem astfel că pedepsirea unei infracţiuni de o gravitate deosebită cum este cea de viol, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul formei simple prev. la art. 218 alin. 1 C.p., a reprezentat în cauza de faţă o formă de încurajare inculpatului la săvârşirea unei noi astfel de infracţiuni, fiind pusă sub semnul întrebării capacitatea organelor judiciare de a apăra în mod real relaţiile sociale privitoare la siguranţa, libertatea şi inviolabilitatea sexuală a persoanei”, precizează într-un comunicat prim-procurorul Bucșa Andrei Sebastian.

Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Gura Humorului.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.