Desemnarea unui nou operator de salubrizare a municipiului Suceava este întârziată de o nouă contestaţie a licitaţiei. După ce licitația a fost contestată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) de către cei de la Rosal și cei de la Romprest București, a venit rândul asocierii de firme desemnate inițial câștigătoare să depună o contestație. Astfel că asocierea firmelor locale „Diasil” şi „Florconstruct”, cu „Brantner” Cluj Napoca au depus la CNSC o contestație prin care contestă valoarea ofertei financiare a celor de la Romprest. Conform unor surse, valoarea ofertei celor de la Romprest ar fi cu 40- 60 % mai mare decât bugetul pus la dispoziție de municipalitatea suceveană.
Pe de altă parte, trebuie precizat că cei de la Romprest București contestă calificarea asocierii celor trei firme declarate câștigătoare. Firma de salubritate din București contestă faptul că cele trei firme au avut inițial o ofertă, iar din luna ianuarie au avut o altă ofertă. Conform rezultatelor licitației, Romprest București a obţinut cel mai mic punctaj din toate cele trei oferte depuse.
Deocamdată, oferta câştigătoare este considerată cea a firmelor Diasil Service, Florconstruct şi Brantner Cluj, asociate la licitaţie.
Valoarea contractului de salubrizare a Sucevei, pe o perioadă de opt ani, este de 24.870.000 de lei.
Lasa un raspuns