Președintele Organizației Municipale a PNL Suceava, Ion Lungu, a vorbit despre modul în care actualul Guvern al României își face treaba, precum și despre responsabilitatea pe care PNL o are.  De asemenea,

„Este clar că azi nu se guvernează și nu este o mare fericire să ajungă PNL-ul la guvernare, însă ne trebuie responsabilitate și trebuie să ne asumăm. O astfel de guvernare directă sau indirectă, care erodează nu este benefică. Noi nu putem lăsa țara neguvernată. Acest Guvern este un haos total”, a spus președintele Organizației Municipale a PNL Suceava , Ion Lungu.

Despre instalarea unui nou Guvern, edilul Sucevei a spus că acesta trebuie, în primul rând, să fundamenteze bugetul realist pentru anul 2020, chiar dacă nu va fi pe placul tuturor.

Întrebat dacă ar accepta o funcție în Guvern, primarul Ion Lungu a spus că el este primar și nu va pleca la București.

„Eu am fost ales primar și îmi duc mandatul până la capăt. Nu am ambiții de București”, a spus Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.