Catedra de Filologie Română și Clasică din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți a organizat Colocviul Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu”, cu tema „Schimbarea lingvisticii și schimbări în lingvistică”, între 11-12 octombrie 2019, la Facultatea de Filologie. A fost a XV-a ediție a acestui colocviu, unic în lume prin specificul său tematic, dar și organizatoric, întâlnirile având loc o dată la doi ani la Suceava, Cernăuți și Chișinău.
Reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți, consul Edmond Neagoe, a declarat la deschiderea oficială a colocviului: „Vreau să vă felicit astăzi pentru că puneți în lumină activitatea celui mai mare și important lingvist, nu numai al secolului trecut, ci și al secolului acesta, care unește oamenii și secolele, iar contribuția lui Eugeniu Coșeriu în domeniul lingvisticii internaționale este astăzi o contribuție pe deplin recunoscută”.
Din partea Comitetului de organizare, prof.univ.dr. DHC Sanda-Maria Ardeleanu a mulțumit universității gazdă pentru disponibilitatea de a primi această nouă întâlnire regională şi internaţională a profesorilor şi cercetătorilor coşerieni: „Vă rog să-mi permiteţi ca, în numele organizatorilor suceveni ai celei de a XV-a ediţii a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului „Eugeniu Coşeriu”, să exprim bucuria regăsirii la Cernăuţi, capitala istorică şi culturală a Bucovinei de care ne simţim legaţi, prin atâtea fire văzute şi nevăzute.Mulţumim din tot sufletul domnului rector al universităţii gazdă, întregii conduceri a acestei minunate instituţii academice, domnului prorector Petro Fochuk, pentru disponibilitatea de a primi această nouă întâlnire regională şi internaţională profesorilor şi cercetătorilor coşerieni, pentru întreg sprijinul acordat organizatorilor! Mulţumim întregii echipe a Consulatului General al României la Cernăuţi, doamnei Consul General Irina-Loredana Stănculescu, pentru deschiderea către dialogul academic, ştiinţific şi cultural, pentru sprijinul organizatoric pe care l-am resimţit mereu. Mulţumirile noastre se îndreaptă, cu toată puterea, şi către colegii de la Catedra de Filologie clasică şi română, personal către doamna conf. Galina Zagaiska, şi către toţi membrii colectivului de organizare a acestei ediţii a CISL, pentru efortul imens depus pe parcursul unui întreg an universitar pentru ca noi, astăzi, să putem dezbate problemele ce ţin de cultură şi limbaj, în contextul schimbării lingvisticii, resimţită mai puternic ca niciodată, determinată de mutaţii socio-culturale şi istorice marcante”.
De la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava au fost prezenți la colocviu peste 25 de profesori, studenți și doctoranzi. Colocviul a numărat aproape 100 de participanți din România, Ucraina, Republica Moldova, Elveția și Germania. În programul Colocviului au fost planificate ședințe în plen, activități pe secțiuni și mai multe direcții tematice.
Interesul manifestat pentru lingvistica coşeriană se deschide tot mai mult în universităţi şi institute de cercetare. Biblioteca USV a primit, în cursul lunii iunie 2019, o importantă donaţie din partea Arhivelor „Eugeniu Coşeriu” de la Tübingen, al căror director este eminentul cercetător şi profesor Johannes Kabatek, DHC al universităţii sucevene, constând în manuscrise coşeriene de maxim interes. Aşa se face că în cadrul unui proiect care va fi depus în această lună, încercăm să convingem asupra necesităţii înfiinţării Centrului Internaţional de Studii Integraliste la Suceava.
Colocviul Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului constituie unul dintre argumentele cele mai solide în demonstrarea actualităţii lingvisticii coşeriene, dar şi a importanţei studiilor lingvistice, literare și traductologice pentru conservarea limbilor și, prin ele, a identităţii noastre.
Lasa un raspuns