În vederea continuării campaniei de vaccinare antigripală gratuită din sezonul epidemic 2019-2020 Direcția de Sănătate Publică Județeană Suceava a primit a doua tranșă de vaccin gripal. Este vorba de 17.380 de doze, care sunt repartizate medicilor de familie (pentru persoanele din grupele de risc de pe listele proprii) și unităților de asistență socială (pentru persoanele rezidente și personalul din instituții de ocrotire socială).

Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon. Vaccinul gripal distribuit în acest an de Ministerul Sănătății este tetravalent, conţine antigenele necesare pentru prevenirea infecţiei cu virusul AH1N1 pdm09, AH3N2, B/Colorado, B/Phuket și este indicat la adulți și copii începând cu vârsta de 3 ani.

Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire: persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii, cardiovasculare, metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei Ministerul Sănătății şi recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății şi Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor.

Reamintim că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.