Luni, 21 octombrie, în jurul orei 14:30, polițiștii SPR1 Vadu Moldovei, au fost sesizați prin SNUAU 112 de către A. I., de 91 ani, din comuna Fântâna Mare, despre faptul că a fost agresată de către fiica sa M. M., de 59 ani, din mun. Alba Iulia, ffl în Fântâna Mare, și care i-a furat actele.

În urma cercetărilor s-a stabilit că,  în urma unor  discuții contradictorii și a unor reproșuri făcute către fiica sa, precum că acesta în trecut i-ar fi furat mai multe documente, A. I. ar fi fost lovită cu palma în zona pieptului de fiica sa.

Bătrâna a precizat că nu a suferit leziuni și a refuzat intervenția ambulanței pentru a primi îngrijiri de specialitate, iar cu ocazia intervenției reclamanta a înmânat polițiștilor buletinul de identitate în care se afla și card-ul său de sănătate, deși reclamase că acestea sunt sustrase de fiica sa împreună cu alte documente.

Atât fiica sa cât și soțul acesteia, au fost găsiți la fața locului ambii precizând că sesizările făcute de A. I. sunt false, menționând că aceasta având 91 ani a mai făcut sesizări neadevărate, iar cu ocazia întocmirii formularului de evaluare a riscului, nu se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „furt între rude” și „violență în familie”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.