Guvernul Orban s-a preocupat de situațiile mai puțin plăcute din județul Suceava, mai precis, după cum a precizat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, s-a preocupat să stingă datoriile lăsate moștenire de fosta guvernare. Pe de altă parte, Flutur a subliniat că actualul guvern se preocupă și de proiectele necesare sucevenilor, între care aducțiunea de gaz la Vatra Dornei.
În altă ordine de idei, șeful administrației județene a precizat că la nivelul anului 2019, în județ erau 365 de proiecte cu finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar Guvernul PSD nu plătise către firmele care au executat lucrările suma de aproximativ 30 de milioane de euro. Acești bani, însă, au fost plătiți de către Guvernul condus de Ludovic Orban.
De altfel, președintele Flutur a subliniat că a făcut demersuri pentru ca agenții economici să nu fie blocați, iar lucrările începute în în județ să fie finalizate.
La fel de importante sunt și sumele aferente concediilor medicale, care, la nivelul județului, se ridicau la 20 de milioane de lei. La acest capitol, potrivit lui Flutur, Guvernul Orban a plătit sumele aferente celor 500 de dosare depuse de angajatorii suceveni.
În ceea ce privește proiectul conductei de gaz de la Pojorâta la Vatra Dornei, șeful administrației județene a declarat că noul Guvern a reușit să facă demersuri și să deblocheze situații, astfel încât, într-un viitor apropiat, să poată demara fizic lucrările. De altfel, Flutur a subliniat că firma care va executa lucrările a fost deja desemnată.
Lasa un raspuns