Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că podul de peste râul Suceava se apropie de finalizare, edilul traversându-l la pas dintr-un capăt în altul. De altfel, Lungu a precizat că lucrările vor fi finalizate în luna mai a acestui an. Trebuie precizat că acest pod este prima parte a rutei ocolitoare a Sucevei care va decongestiona traficul din zona comercială a orașului.

„Astăzi am trait o emoție deosebită, am parcurs pentru prima dată la pas Podul Unirii de peste râul Suceava dintr-un capăt în altul.
La 1 mai, vom inaugura noul pod pe care se va putea circula de pe strada Mirăuți și se va ieși pe strada Energeticianului, spre Termica. Acest lucru va conduce la fluidizarea traficului în zona comercială a orașului. Până la sfârșitul anului se va putea circula și de pe strada Apeductului pe varianta asfaltată”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.