Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, comisarul șef Ionuț Epureanu a transmis un mesaj emoționant după moartea colegului său de la Dornești. Acesta regretă enorm fapta colegului său, însă este convins că dincolo de limite se vor reîntâlni.
Redăm în continuare mesajul comisarului șef Ionuț Epureanu:
„Dumnezeu să te ierte, drag coleg. Prefer să mă gândesc la tine ca la tânărul activ de 28 de ani, în floarea vârstei, plin de energie şi profesionalism. Noi suntem aici, am rămas să vedem ce e de făcut cu problemele alea de care vorbeam şi ultima oară. Furturi, violențe, probleme, necazuri….necazuri mai mari sau mai mici pe care le are întreaga societate. Ai rezolvat şi tu multe şi noi, colegii tăi, îţi mulțumim pentru tot. Sunt sute de oameni care îţi mulţumesc, colegi sau cetățeni pe care i-ai ajutat prin spiritul tău activ. Îţi cerem un singur lucru….să ne aștepți, vom veni cu toții, mai devreme sau mai târziu. Îţi vom prelua misiunea şi o să îţi dăm raportul cu rezultatele noastre atunci când ne vom revedea. Sper să nu ne facem de rușine, dragul meu camarad. Sper să îţi aduc vești despre o lume mai bună, mai sigură, despre dragoste şi armonie, aşa cum ai visat tu. Îţi mai cer un favor, dragul meu coleg…să ne mai aştepţi puțin, avem şi noi câteva datorii de achitat faţă de cetățeni. Ne vedem acolo, Dane…..ai furat startul, dar îţi revine responsabilitatea să ne conduci pe toți cei care ÎŢI SUNTEM colegi, să ne ghidezi spre o lume necunoscută, spre o lume mai bună. Ne bazăm pe tine Daniel Dumitrescu! Sincere condoleanţe familiei!”, a transmis comisarul șef de poliție Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Reamintim că un poliţist în vârstă de 28 de ani, ajutorul șefului de post de la Dornești, a fost găsit spânzurat acasă, miercuri dimineață.
Bărbatul era însurat de anul trecut, iar marți seara soția l-a părăsit.
Pentru că miercuri nu a mai mers la serviciu și nici la telefon nu răspundea, șeful de post a mers să îl caute acasă, unde a descoperit tragedia.
Cercetările au fost preluate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Lasa un raspuns