Ce înseamnă acest lucru? De luni, la cabinetul său senatorial, care se află în Palatul Administrativ, sunt așteptați cetățeni care doresc să își exprime opinia cu privire la viitoarea Constituție. Părerile cetățenilor sunt așteptate atât pe pagina de internet, cât și pe blogul său personal.
Primul principiu instituit de noua Constituție vizează eliminarea traseismului politic, iar al doilea desemnarea primului ministru din rândul partidului care a câștigat alegerile parlamentare. Donţu a precizat că prin această Constituţie se doreşte eliminarea blocajelor dintre cele trei puteri constituţionale.
Pe de altă parte, președintele executiv al PSD Suceava a afirmat că în elaborarea textului Constituției a consultat 15 Constituţii ale mai multor ţări, din întreaga lume. El a formulat 12 propuneri, din care 4 se vor regăsi în viitoarea Constituţie a României.
Lasa un raspuns