Duminică, 8 martie, în jurul orei 1:00, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului a oprit pentru control pe strada Mihail Kogălniceanu din localitate, autoturismul condus de un localnic de 34 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În momentul testării, bărbatul de 34 de ani a devenit recalcitrant şi agresiv verbal la adresa agenţilor de poliţie, proferând expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică și determinând mai mulţi locuitori ai imobilelor învecinate să iasă la geamuri, aceștia fiind indignaţi de atitudinea persoanei în cauză și solicitând luarea măsurilor legale ce se impun.

Conducătorul auto a avut acelaşi comportament  şi la spital, la adresa personalului medical.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, „ameninţare” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, iar în baza probatoriului administrat, bărbatul de 34 de ani a fost reţinut  de polițiști pentru 24 de ore şi încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.