Primarul unei comune din Republica Moldova a anunțat că va recompensa cetățenii care își denunță vecinii veniți din străinătate care nu respectă regimul de autoizolare și carantină, relatează infoprut.ro.
Andrei Donică, primarul comunei Condrița, a decis să ia atitudine împotriva persoanelor care au revenit de peste hotare și care nu respectă regimul de autoizolare, iar recompensele se ridică la jumătate din suma amenzii.
Asta înseamnă că persoanele care își raportează vecinii s-ar putea alege cu câte 11.250 sau chiar 12.500 lei moldovenești (adică între 2784 și 3094 de lei românești).
„Având în vedere că în comuna Condrița sunt tot mai multe cazuri de iresponsabilitate a locuitorilor comunei care s-au întors în Republica Moldova din străinătate din motivul pandemiei Covid-19, care sunt obligați conform legii să se autoizoleze pe o perioadă de 14 zile, să stea în carantină, dar, cu părere de rău, nu-și respectă obligațiunile. În așa fel, expunând riscului răspândirii și la alte persoane, rog implicarea tuturor locuitorilor responsabili din comuna Condrița să informeze telefonic primarul în caz de vor întâlni prin comună persoane care au sosit din străinătate (cetățeni din Condrița) și nu s-au autoizolat”, se arată în pliantele lipite pe zidurile din Condrița.
La momentul actual in Republica Moldova sunt inregistrate 125 de persoane infectate cu coronavirus, potrivit protv.md.
Sursa: Pro TV
Lasa un raspuns