La nivelul județului Suceava, acțiunile de monitorizare a modului în care sunt respectate condițiile de izolare voluntară la domiciliu și prevederile Ordonanței militare s-au concretizat în data 24.03.2020 cu verificarea unui număr de 3829 de persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu și 106 unități economice. Au fost aplícate șase sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii autoizolării, cu o valoare totală de 18000 lei. De asemenea au fost aplícate alte 41 de sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale altor prevederi legale impuse prin regimul stării de urgențăîn valoare de 107190 lei. În intervalul orar 22.00 -06.00 au fost aplícate 34 de sancțiuni în valoare de 77400 lei persoanelor care au încălcat art. 5 din Ordonanța Militară nr. 2 privind interdicțiile de deplasare. La aceste acțiuni de monitorizare au participat 271 de polițiști, 86 de polițiști locali și 132 de jandarmi.
La nivel național, până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 167 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 1.336 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, în care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 450 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 8 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
Potrivit Ordonanței Militare nr. 3 din 24.03.2020, începând de astăzi, 25 martie, ora 12.00, se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
h) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
i) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare.
Totodată, circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00 – 13.00, strict pentru următoarele motive: deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea unui minor, asistența altor persoanevârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie, deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice. Circulația persoanelor peste 65 de ani, în exteriorul locuinței/ gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00 – 13.00, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole.
Persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani, care prezintă urgențe medicale, vor apela numărul unic de urgență 112, pentru a fi preluate de serviciile de ambulanță.
Pentru verificarea motivului deplasării, angajații prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator, persoanele fizice autorizate, titularii întreprinderilor individuale, membrii întreprinderilor familiale, liber profesioniștii și persoanele care practică activități agricole prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil, iar pentru verificarea motivului deplasării în alte situații, se prezintă o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Pentru toate situațiile prevăzute în Ordonanța Militară nr. 3, persoanele vor prezenta și documentul de identitate.
Lasa un raspuns