Un bărbat de 40 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea motocicleta, pe strada Gheorghe Doja, la intersecţia cu strada Putna din localitate, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de depăşire şi a intrat în coliziune cu autoturismul destinat învățării conducerii auto, condus de o femeie de 32 de ani, instructor fiind un bărbat de 51 de ani, ambii din localitate, care efectua un viraj stânga. Fapta s-a petrecut luni, în jurul orei 10:30.

Din accident, a rezultat vătămarea corporală ușoară a motociclistului.

Potrivit unui comunicat al I.P.J. Suceava, conducătorii celor două vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul instructorului auto și de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru motociclist, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.