Un doctor ieșit din gardă, luni de dimineață, în București, a fost oprit în trafic fiind la volan. Polițista care i-a cerut actele a luat poziția de drepți când acesta i-a prezentat legitimația de medic, și l-a salutat militărește. Polițista se numește Alexandra și are doar 20 de ani.

Gestul tinerei agente a devenit imediat viral și Ministerul Afacerilor Interne a decis să facă publică identitatea agentei și povestea ei.

Ea este Alexandra, polițista care a avut acea reacție admirabilă față de medicul pe care l-a oprit în trafic.

Întâmplarea s-a petrecut ieri dimineață, atunci când Alexandra a fost de serviciu în zona Unirii. Era în jur de 7 când a oprit un autoturism pentru control. Prin geamul ușor întredeschis, de la o distanță sigură, Alexandra i s-a adresat celui de la volan:
– Bună dimineața! Vă rog să-mi prezentați adeverința sau declarația pe proprie răspundere și documentul de identitate! Vă rog, să le ridicați la nivelul geamului pentru a le putea vedea.
– Bună dimineața! Uitați cartea de identitate, iar aceasta este legitimația. Sunt medic, acum am ieșit din gardă și merg spre acasă.
În acel moment, Alexandra a făcut un pas în spate, cât să poată fi văzută mai bine, a luat poziția drepți și a dus mâna la caschetă.
– Am onoarea să vă salut, domnule doctor! Noi vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți. Vă asigurăm de toată prețuirea noastră! CU RESPECT!
– Vă salut și eu, a spus medicul, făcând același gest. Vă rog frumos să aveți grijă de dumneavoastră. O zi ușoară!

Alexandra este promoția 2019, iar duminică, pe 5 aprilie, împlinește 21 de ani.

Acum, însă, are un singur regret: medicul pe care l-a oprit nu a văzut că, pe sub masca de protecție, salutul ei a fost însoțit și de un zâmbet. Domnule doctor, Alexandra vă salută, de data aceasta cu zâmbet!

 

Sursa: Observator

One Response

  1. Averio

    La mulți ani, Alexandra!
    Un gest cât o mie de cuvinte, felicitări! Nu se putea un salut mai frumos, mai onorant.

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.