Având în vedere contextul epidemiologic cauzat de noul coronavirus SARS-CoV-2, mai mulți voluntari din cadrul Colegiului Psihologilor din România – Filiala Teritorială Suceava, precum și din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, dar și mai mulți preoți acordă asistență psihologică specializată, prin telefon, cadrelor medicale de la Spitalul Județean Suceava.
Pentru această activitate de sprijin au fost înființate două grupuri de consiliere psihologică.
Astfel, pe data de 30 martie 2020, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a deschis liniile de sprijin emoțional și consiliere psihologică gratuită, dedicate cadrelor medicale din cadrul Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava afectate de pandemia COVID-19.
Grupul de consiliere cuprinde 15 cadre universitare de specialitate, psihologi și medici psihiatri asociați centrului USV – Reziliență COVID-19 și a fost constituit, în mod voluntar, sub coordonarea prof.univ.dr. Mihai Dimian, pe baza Hotărârii nr. 7 din data de 27 martie 2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava. Datele de contact telefonic au fost transmise conducerii Spitalului pentru procedura de informare internă, iar datele de contact on-line se regăsesc pe pagina http://covid19.usv.ro/consiliere .
Prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava Mihai Dimian a precizat că, până în prezent, aproximativ 15-20 de cadre medicale au apelat la serviciile de consiliere psihologică.
„Ne așteptăm la o creștere a solicitărilor în perioada următoare. Lucrurile sunt ca o piramidă a nevoilor, întrucât la început trebuie să asiguri partea de sănătate și protecție, după care sunt lucrurile legate de familie și, probabil că, ulterior, stresul va avea un efect și vor apărea mai multe astfel de necesități. Noi ne-am bucura să putem ajuta cât mai mult”, a declarat, pentru SuceavaLive, prorectorul USV Mihai Dimian.
Cel de-al doilea grup de suport este coordonat de consilierul județean Tudor Plăcintă, a cărui soție a ales să continue munca la Spitalul Județean Suceava, alături de alte sute de colegi medici care se despart de familii pentru a îngriji pacienții.
Tudor Plăcintă a precizat că psihologii și preoții care acordă consiliere sunt sunați de către cadrele medicale de la Spitalul Județean Suceava, însă nu a făcut nicio statistică în acest sens, în ideea de a nu duce inițiativa în altă direcție.
„Noi nu am făcut statistici pentru că așa am hotărât cu toți cei implicați. La sfârșitul acestei situații vom comunica”, a declarat, pentru SuceavaLive, consilierul județean Tudor Plăcintă.
Acesta a adăugat că grupul a fost popularizat, iar cadrele medicale apelează la serviciile gratuite puse la dispoziție de preoții și psihologii pe care îi coordonează.
„Tuturor cadrelor medicale le transmit să aibă multă putere și sănătate”, a conchis Tudor Plăcintă.
Lasa un raspuns