În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că victima se afla în lunca râului Suceava, de pe raza orașului Vicovu de Sus, împreună cu doi prieteni, o fată și un băiat, în autoturismul celui din urmă. Unul dintre violatori a luat-o cu mașina și a dus-o într-un loc izolat, unde a obligat-o să întrețină relații sexuale.
Mai apoi, la chemarea violatorului, a venit și al doilea făptuitor, care a obligat-o și el să întrețină relații sexuale normale. Ulterior, fata a fost dusă la domiciliu.
Victima a fost prezentată Laboratorului de Medicină Legală Rădăuți și în urma examinării a rezultat faptul că prezintă o deflorare completă, care din punct de vedere al aspectului morfologic putea fi produsă în 15 iulie, între orele 00.00 – 04.00, prezintă o echimoză pe antebrațul stâng care s-ar fi putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, nu este specific constrângerilor fizice sau opoziției, dar din punct de vedere medico-legal nu se exclude producerea în condițiile unei agresiuni sexuale.
În urma măsurilor operative întreprinse de poliţişti, s-a reușit identificarea primului infractor, iar în urma probatoriului administrat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a confirmat începerea urmării penale față de cei doi autori, sub aspectul comiterii infracțiunii de viol.
Faţă de bărbatul de 31 ani s-a dispus reţinerea pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii evenimentului.
Lasa un raspuns