Luni, 4 mai, la ora 9:00, la inițiativa prefectului județului Suceava, Alexandru Moldovan, în sala Bucovina a Palatului Administrativ, a avut loc o ședință de lucru la care au participat reprezentanții administrației publice județene și locale, și ai societății civile.

Un punct important pe ordinea de zi a ședinței a fost solicitarea președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, cu privire la deschiderea traficului pe artera din fața Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Deschiderea circulației pe această arteră, dar și repornirea activităților economice cu predilecție a acelora care sunt specifice acestui sezon, au fost două cerințe, prezentate de președintele Consiliului Județean Suceava, avizării din punct de vedere epidemiologic, directorului executiv al DSP Suceava , medicul Manuela Trifan, cât și managerul interimar al Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Anatolii Buzdugan.

Atât directorul executiv al DSP Suceava, cât și managerul interimar al Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava au răspuns pozitiv la această solicitare, specificând că, la momentul actual este posibil acest demers.

Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldvan, în calitate de președinte al CJSU a solicitat puncte de vedere tehnice de la cele două entități, eventual cu propuneri alternative de asigurare a unei zone de protecție în jurul Spitalului Județean, urmând ca, după primirea acestora, în ședința CJSU să fie adoptată o hotărâre.

Totodată, prefectul a solicitat reprezentanților Spitalului Județean „Sfântul Ioan cel Nou„ Suceava, să invite la ședințele Consiliului de Administrație, în care se dezbat probleme de strategie, organizare și funcționare a spitalului, reprezentații structurilor teritoriale ale Colegiului Medicilor și ai Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali, acestea constituind măsuri absolut necesare și obligatorii pentru asigurarea unui climat necesar îmbunătățirii activității spitalului, în concordanță cu nevoile de servicii medicale ale populației.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.