Joi, 14 mai, între orele 9:00 – 15:00, în baza planului de acțiune privind realizarea măsurilor din competență pentru prevenirea și combaterea activităților comerciale ilicite, lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu cei din cadrul subunităților de pe raza județului Suceava, au organizat şi executat o acţiune, ocazie cu care au fost verificați 60 de producători agricoli și aplicate 57 sancțiuni contravenționale, în valoare de 79.660 lei.
De asemenea polițiștii au confiscat bunuri în valoare de 1.920 lei.
Lasa un raspuns