Sâmbătă, 27 iunie, orele 05.10, lucrătorii Secției de Poliție Burdujeni au fost sesizați prin SNUAU 112 de către A. G. de 48 ani din sat Cârjoaia, comuna Cotnari, județul Iași, cu privire la faptul că pe str. Triajului, piața En-Gross, a fost lovit de o persoană.
La fața locului s-a deplasat o patrulă auto din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, unde a fost identificat A. G care a declarat verbal că în timp ce se afla în piața En-Gross, în urma unei discuții în contradictoriu, a fost lovit în zona capului de către I. O. de 28 ani din comuna Slobozia Bradului, jud. Vrancea.
La fața locului s-a prezentat un echipaj din cadrul SAJ Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior acesta refuzând transportul la UPU Suceava.
De asemenea, A. G. a refuzat să depună plângere scrisă față de aspectele sesizate.
A fost întocmit proces-verbal de constatare, cercetările urmând a fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,lovirea sau alte violențe”.
Lasa un raspuns