La data de 2 iulie 1504 a încetat din viaţă domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, unul dintre cei mai mari domnitori ai neamului românesc.
Cântecul patriotic „Când a fost să moară Ștefan”, ale cărui versuri au fost scrise de Ștefan Octavian Iosif, poate fi ascultat în interpretarea mai multor artiști sau coruri bisericești. Interpretarea Corului „Glasul Bucovinei” al Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” – Fălticeni, condus de preotul militar Simion Cătălin, este însă una care impresionează.
Înregistrarea a fost realizată în 2018, la Mănăstirea Putna.
Lasa un raspuns