Ieri, 26 noiembrie a.c., s-a prezentat pe sensul de intrare în țară în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean român, în vâstă de  37 de ani, cu domiciliul în județul Suceava la volanul unui autoturism, înmatriculat în Romania. 

În baza unei analize de risc, echipa comună formata din polițiști de frontieră și lucratori vamali a procedat la efectuarea unui control amanuntit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a descoperit, ascuns și nedeclarat, în spațiul de depozitare aflat sub scaunul pasagerului din dreapta față, un pistol din categoria armelor neletale, marca Walther, prevazut cu un încărcator și 5 cartuse.

Pe timpul cercetărilor suceveanul a declarat că nu avea cunostinta despre faptul ca trebuie să le declare la intrarea în țară.

Ca urmare a celor constatate, arma neletală și muniția au fost reținute in vederea confiscarii și urmează a fi predate către reprezentanții IPJ Suceava în vederea expertizării.

Ca urmare a nerespectării prevederilor regimului armelor și munițiilor, precum și pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată, polițiștii de frontieră i-au întocmit cetățeanului român acte premergătoare începerii urmăririi penale, cercetările fiind continuate în vederea finalizării cazului și luării măsurilor legale ce se impun.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.