Personal, când mă gândesc la stimabilul europarlamentar Petru Luhan, automat îl percep ca pe un cârnat. Şi asta nu de când a reuşit să prostească o biată fetiţă, fiică de rege al cârnaţilor, ci încă de câţiva ani înainte. Haideţi să vă explic de ce.
În urmă cu vreo trei ani şi ceva, când m-am hotărât să mă întorc în Suceava, am început să studiez puţin personajele politice din spectrul judeţean. Fără a aduce în discuţie povestea fiecăruia, ci doar a europarlamentarului de Măneuţi, a cărui familie o cunosc, întâmplător sau nu, m-a bufnit râsul aflând că marele macho a ajuns, propulsat de propriile forţe (râsete), în Parlamentul European. Asta după ce, după cum el însuşi declara, l-a ajutat pe Flutur să ajungă preşedinte de Consiliu Judeţean şi a mai avut câteva realizări. Probabil în materie de ţepe, pentru că în rest norocul l-a cam părăsit pe Luhan.
Pentru că presa a început să zumzăie la apariţia europarlamentarului în prezenţa unei domnişoare, aş vrea să fac o mică retrospectivă a vieţii amoroase a acestuia. Aşadar, cu permisiunea dumneavoastră… voi ocoli perioada în care acesta a locuit în Germania. E sensibil subiectul, atât pentru noi, cât şi pentru domnia sa. Sfat celebru: „Nu confundaţi funduleţul cu fericirea…”.
Revenind la Petru Luhan, acesta a ajuns la vârsta de 36 de ani singur. Pe la 32 l-a părăsit şi acneea, văzând că procesul de reproducere prin şarm şi inteligență nu îl ajută deloc. Ei bine, o parte din cunoştinţele comune pe care le am cu domn` eurodeputat se amuză copios de intenţiile acestuia de a agăţa orice. De cele mai multe ori însă, fără succes. Mai prostea el câte o fătucă abia ajunsă în metropolă, dar în rest, refuzurile îl loveau puternic în năsuc. Aşa îi place lui să alinte, deci scriem şi pe înţelesul domniei sale. Am în acest moment cel puţin şapte-opt nume de distinse domnişoare care au fost curtate de macho-ul Luhan, însă nu pot dezvălui identitatea acestora, pentru că s-ar face de râs, iar noi nu ne dorim acest lucru.
Să nu mai vorbim de activitatea pe care Luhan o avea pe vremea cât stătea în biroul administratorului judeţului Suceava. Spun asta pentru că a fost o eroare ca acesta să fie numit pe funcţie, având în vedere că nici unul dintre atuurile sale nu îl recomandau. Doar că… s-a jucat cu cine trebuie. Nu vă gândiţi la femei, e inutil.
Până mai ieri, Luhan a încercat tot felul de trocuri pentru a ieşi în atenţia presei mondene. Fie Tania Bundi, fie Andreea Raicu… eşec după eşec. Şi văzând că nu reuşeşte cu femei, a încercat singur. Nu vă gândiţi la prostii. A chemat o televiziune naţională să îl filmeze cum face baie… în slip, să nu dezvăluie ceva ce nu prea l-a ajutat niciodată. Cel puţin aşa se aude.
Ei bine, în final Luhan reuşeşte să o corupă pe fata regelui cârnaţilor, care probabil e sătulă deja de cârnaţi, deci nu mai are nimic de pierdut. Şi uite-aşa, Făt – Frumos de Suceava ajunge, la 36 de ani, să se laude cu o prietenă de aproape 25 de ani, cu care consideră că are multe în comun… poate doar naivitatea! Felicitări, domnule europarlamentar, felicitări.
Cât despre amintirele despre Luhan în activitatea politică şi administrativă, într-un material următor. Până una alta, îi urăm succes anul viitor, când nu ştim ce-o să facă, pentru că PD-L-ul îl scoate din cărţi. Cel mai probabil, va conduce o fabrică de cârnaţi.
Mai vrem ceva nou desptre acest euro…., pentru ca atunci cand intamplatorapare pe la o televiziune, actionez dupa treizeci de secunde telecomanda pentru ca nu stie sa asculte colegii de platou, sarind see you gura ca lelea balabusta din "fundul izmenelor", cartier din partea de sud a MANEUTULUI, acoperindu-i pe acestia. See you glasul sau "mieros" pitigaiat, te face inchizi televizorul. Nu departe peste apa sucevei undeva pe deal spre Fratautii Noi, mai este cineva asemanator, care-si "dezmiarda" colegul see you la fel de "mieros" glas,-buhaiul sucevei! Nu-i cam mult pe metrul patrat?
WOW, I enjoy your website! It is quite interesting in my opinion!