Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, a informat că ieri 7 ianuarie 2021 în cadrul fazei I de vaccinare antiCovid19 pe raza județului Suceava s-a efectuat un număr total de 375 vaccinari, astfel: la Spital Județean Suceava au fost vaccinate 165 de cadre medicale, la Spitalul Municipal Rădăuți 75, la Spitalul Municipal Fălticeni s-au vaccinat 55 de cadre medicale, la Spitalul Municipal Vatra Dornei  nu s-a vaccinat nicio persoană din cauză că s-a terminat stocul de vaccin, însă DSP a suplimentat stocul cu încă 25 de doze, la Spitalul Orășenesc Gura Humorului s-au vaccinat  30 de cadre sanitare, la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc 50, iar la Spitalul Orășenesc Siret nu s-a mai vaccinat nicio persoană deoarece nu au mai fost cadre medicale înscrise pe listă, însă începând de luni, 11 ianuarie, procesul de vaccinare va fi reluat.

Gabriela Băncilă a precizat că din cele 375 de persoane vaccinat, cinci au avut reacții adverse minore, respectiv o ușoară oboseală si durere locală în bratul vaccinat.

Vă amintim că administrarea unui vaccin împotriva COVID-19 reprezintă unul dintre instrumentele critice pentru limitarea efectelor pandemiei, alături de celelalte instrumente: respectarea restricţiilor şi a măsurilor igienico-sanitare, respectiv purtarea măştii, spălatul pe mâini şi distanţarea fizică. Până în prezent în judetul Suceava s-au vaccinat 2097 persoane.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.