Luni, 11 ianuarie, la orele 11:48, Secția de Poliție Burdujeni a  fost prin SNUAU 112 de către un bărbat din municipiul Suceava cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a decedat în microbuzul TPL.

La fața locului a fost identificată soția lui I. Costică, de 63 de ani, din municipiul Suceava, I. Florica, aceasta precizând că în data de 11.01.2021, orele 11.00, a plecat de acasă cu soțul său, cu intenția de a vizita niște rude. Cei doi s-au deplasat cu un microbuz TPL, iar când au ajuns în stația amplasată vis-a-vis de Biserica „Sfânta Treime”, soțului săi i s-a făcut rău și a căzut, inconștient. Echipajul de ambulanță sosit la fața locului a efectuat manevrele de resuscitare, constatând decesul.

Din discuțiile purtate cu I. Florica a reieșit faptul că soțul său se simțea rău de mai mult timp, în sensul că prezenta o amorțeală la mâna stângă și dureri abdominale, dar a refuzat să se deplaseze la spital pentru investigații. I. Costică era în evidențele medicului de familie cu hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, hepatită cronică și mai multe boli pulmonare, urmând tratament în acest sens.

 S-a luat legătura cu medicul de familie al defunctului, care a precizat că are cunoștință despre situația lui I. Costică, dar nu este de acord să elibereze certificat constatator al decesului.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.