Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că proiectul de testare Covid-19 a elevilor în școli nu poate fi derulat de instituția pe care o conduce, deoarece sunt prea puțini medici școlari pentru a putea susține această campanie.
Cîmpeanu a precizat că sunt doar 113 medici de medicină școlară pentru un total de 17.000 de școli.
„Testarea elevilor este un proiect ce ține de Ministerul Sănătății, este un proiect al Ministerului Sănătății, pe care noi, cei din Ministerul Educației, îl susținem cu toată forța, dar forța noastră este scăzută, deoarece sunt doar 113 medici de medicină școlară și 268 de asistenți medicali, care, în momentul în care vorbim, își desfășoară activitatea la DSP – pentru toate cele 17.000 de școli cu personalitate juridică și structuri arondate.” – a spus ministrul Educației la sediul PNL.
El a lăsat să se înțeleagă faptul că proiectul de testare Covid-19 a elevilor în școli ar trebui pus în aplicare de Ministerul Sănătății.
„Nu avem competențe pentru testare și vaccinare în Ministerul Educației” – a repetat Cîmpeanu.
Autoritățile decid marți, 8 februarie, dacă elevii merg la școală
O decizie privind începerea cursurilor școlare în format fizic, cu prezență în unitatea de învățământ, va fi anunțată marți, 8 februarie.
Ministrul Cîmpeanu spune că totul depinde de evoluția cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus în România.
”Factorul care condiționează decizia este evoluția epidemiologică, atât din perspectivă cantitativă a ratei de infectare, cât și din perspectivă calitativă, aceea a prezenței unei noi tulpini.” – a spus el.
La rândul său, premierul Florin Cîţu a anunţat că marţi, împreună cu preşedintele Klaus Iohannis, va fi luată decizia cu privire modul de desfăşurare a cursurilor şcolare începând din 8 februarie.
„Vom avea mâine toate informaţiile şi pe baza acestor informaţii vom lua decizia. Nu pot să mă antepronunţ. Până mâine vom avea mai multe informaţii. Din ce vedem, evoluţia este constantă, nu avem o îmbunătăţire fantastică de acum două săptămâni, dar nu avem nicio înrăutăţire, deci suntem oarecum pe un platou. Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile”, a declarat Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.
El a subliniat că prioritatea o reprezintă siguranţa în şcoli.
„Am avut o discuţie şi am văzut că deja ministrul Educaţiei a ieşit şi a explicat care sunt numărul de autorizaţii, avize. Există o diferenţă între autorizaţii şi avize. Trebuie să găsim o formulă să funcţionăm. Nu poţi să construieşti peste noapte nici spitale, nici şcoli, dar, în acelaşi timp, trebuie să găsim cele mai bune modalităţi prin care oamenii să fie în siguranţă atât în şcoli, cât şi în spitale. În momentul acesta, asta este, de fapt, prioritatea: cu ce avem să ne asigurăm că sunt în siguranţă acolo”, a explicat prim-ministrul, potrivit Agerpres.
Sursa: ȘtirilePROTV
Lasa un raspuns