Chiar dacă Guvernul a anunțat că, din pricina pandemiei, sărbătorile anului 2020 nu vor fi de amploare, că nu se vor cheltui bani pe beculețe și că aceștia vor fi folosiți pentru a preveni răspândirea coronavirusului, unii primari au făcut exact pe dos.

Și în județul Suceava, care a fost cel mai afectat de acest virus, cel mai hulit și a suferit cel mai mult pe seama acestei pandemii, unii primari au ales să arunce banii publici pe beculețe, instalații și ghirlande.

Unii dintre ei fiind la primul mandat și venind din mediul privat au dorit să se remarce rapid în fața alegătorilor, alții, cu state vechi, s-au gândit că nu le strică lor socotelile o pandemie. În ambele cazuri, până la urmă, important este că nu era vorba de banii lor, ci de bani publici.

Curios este și că oamenii nu vor să se lipsească de luminile care scaldă străzile și să se reîntoarcă la cenușiul ceaușist al Crăciunului, dar când se uită la nota de plată a Primăriei își schimbă automat părerea.

În comuna suceveană Baia, de exemplu,  primarul Maria Tomescu a cheltuit o sumă semnificativă pe luminițele de Crăciun, respectiv 10.500 RON, adică 2.155,13 EURO pentru „ghirlandă ornament transversal de la stâlp la stâlp”. La aceștia se adaugă suma de 9.240,00 RON adică1.897,60 EURO pentru servicii de închiriere PRB pentru montat iluminatul festiv. Banii pentru această achiziție au fost atribuiți prin încredințare directă.

Maria Tomescu este primar PSD din anul 2016, iar luminițele de Crăciun nu sunt singurele care au prăduit banul public de acolo, de-a lungul anilor existând și alte domenii care nu erau o prioritate și în care primarul a băgat bani.

În comuna Dorna Arini, tânărul antreprenor Andrei Mazăre, devenit primar liberal în septembrie 2020, a investit la rândul său o sumă considerabilă.

Concret, prin încredințare directă, acesta a plătit 6.000 de EURO doar pe ornamentele festive, 1.800 de  EURO pe montajul și strângerea ulterioară a ornamentelor și 1.200 de EURO pe ghirlandele luminoase.

Despre cei 9.000 de EURO investiți în beculețe, edilul Mazăre se declară mulțumit și consideră că investiția a fost nu doar oportună, ci și extrem de eficientă pentru că presupune și întreținerea iluminatului.

De altfel, acesta a spus că luminițele au fost apreciate și de cetățenii comunei care erau doriți de o bucurie în preajma sărbătorilor.

Banii publici, cea mai mică problemă și în acest caz!

Povestea de Crăciun continuă și în comuna Frătăuții Vechi, unde primarul independent Antemie Cristinel Dinu, ales tot în septembrie 2020, a cheltuit și el peste 1.000 de EURO pentru luminițe.

Contactat telefonic, acesta a spus că nu a fost vorba decât de o completare a beculețelor care erau arse din anii anteriori.

Și în comuna Mitocu Dragomirnei, fostul pmp-ist Radu Reziuc, a cheltuit  aproape 1.000 de EURO pentru cadourile de Crăciun pentru copiii din localitate și peste 1.700 de EURO pentru pachetul de produse de ornament pentru bradul din centrul comunei.

Investiția de Crăciun din comună, realizată prin încredințare directă, a reprezentat o premieră pentru Mitocu Dragomirnei.

Unul dintre cei mai tineri primari din județ, Cristian Sopon, în vârstă de 27 de ani, care este din septembrie  primarul comunei Bogdănești din partea PSD a cheltuit, prin încredințare directă, suma de 9.474.89 de RON, adică 1.944,72  de EURO, pentru „ACHIZIȚIE GHIRLANDE PENTRU CRĂCIUN”.

Într-un interviu, tânărul primar explica simplu că a ales să candideze pentru că „nu mi-a plăcut cum se derulează activitatea în comună, iar această nemulțumire a mea am văzut-o multiplicată și la alți oameni din Bogdănești”.

Sperăm că acum locuitorilor le place cum este folosit banul public!

Tot peste 2.000 de EURO a investit pe luminițe și primarul comunei Boroaia, Vasile Berariu, care a declarat că nu consideră că a cheltuit o sumă mare în comparație cu alte primării.

 

Primarii din țară, altă abordare față de mofturile populiste

 

Primarul din Constanţa, Vergil Chiţac, a refuzat să cheltuie sume mari de bani pentru luminiţele de sărbători.

„Mai puţine beculeţe, mai mult respect pentru adevăratele priorităţi. Este o perioadă  în care decesele umbresc viaţa cotidiană şi ne arată câte lipsuri avem. Nu sunt paturi în spitale, nu sunt măşti şi mănuşi suficiente, ne lipseşte personalul medical și noi să cumpărăm luminițe?”, a spus Chițac.

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, anunța la sfârșitul anului anterior, de asemenea,  că vor fi mai puține luminițe de sărbători pe străzile din localitate.

Conform edilului, banii economisiți au fost  redirecționați acolo unde e nevoie de ei, mai ales că numărul cazurilor de COVID-19 e în continuă creștere.

La Suceava, primarii de localități mici sfidează efectele pandemiei, iar în goana după festivism și popularitate împart banul public după propriile reguli.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.