Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Narcisa Elena Pop, fost inspector în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, nu poate justifica o avere de aproximativ 500.000 de euro prin veniturile realizate.
Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de aproximativ 500.000 euro (constând în suma de 387.294 euro şi suma de 631.906 lei), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Narcisa Elena Pop, fost inspector în cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, în perioada 1 iulie 2007 – 31 decembrie 2016.
Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Narcisa Elena Pop.
De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la posibile indicii privind încălcarea legislaţiei fiscale în ceea ce priveşte vânzarea unui imobil la preţul de 27.800 euro, preţul încasat fiind de 39.400 euro, scrie agerpres.ro.
Lasa un raspuns