Joi, 11 martie, în jurul orei 16:50, L. Lidia, de 49 de ani, din comuna Fundu Moldovei, în timp ce conducea autoturismul marca Skoda Fabia, pe str. Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, din direcția Suceava către Vatra Dornei, când a ajuns în apropierea trecerii pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, l-a surprins și accidentat pe numitul Rotaru Vasile, de 69 de ani, localnic, care se angajase în traversarea regulamentară a drumului public, pe marcajul pietonal.

În urma impactului violent pietonul a fost proiectat pe carosabil suferind leziuni grave, fiindu-i acordate îngrijiri medicale de către un echipaj al ambulanței sosit la fața locului, însă la scurt timp s-a declarat decesul acestuia la fața locului.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0, 00 mg/l alcool pur în aerul expirat după care a fost condusă la Spitalul din mun. Câmpulung Moldovenesc unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei cu respectarea prevederilor legale.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.