Greaua moștenirea pe care o va lăsa G. Flutur pentru bucovineni și Bucovina liberală (I. Balan, I. Vasilciuc, B. Gheorghiu)

Am stat mult timp la îndoială dacă să aduc, din nou, în discuție această manifestare care reprezintă un cumul de rele intenții, de promovare a unor interese străine, de prostie băloasă, incultură jegoasă, jigodism, față de care toate celelalte ale impostorului Ion Gâză Drăgușanul pălesc și par simple bube, scărpinat în dos de om prost, de slugă ticăloasă, lucrând pe bani puțini la vidanja CJ al PDL-PNL/PSD…

La 6 sept. 2013, în plin regim local pesedist reprezentat de pămpălăul Nechifor Catalin, mare om, mic caracter (cca 2,5 m. cubi, ca volum, cubaj făcut cu kliupa lui Flutur, și cu un creier nu atât mic cât, mai ales, lipsă…) gazeta de perete a impostorului sfertodoct Gâză publica un așa zis „Manifest al Mișcării Pentru Salvarea Bucovinei”, incredibilă instigare la autonomia și secesiunea Bucovinei, a Bucovinei de Sud, se înțelege, deoarece o altă formulă, fie ea și închipuită nu mai există, ca urmare a raptului sovietic din 1940…

Câteva site-uri/ziare digitale, în primul rând cel condus de „ziaristul” Mihai Chira, (o să vedeți de ce îl menționez nominal !) au reprodus infamul text în întregime, cu precizări pe vârfuri, să nu cumva să pară proști sau neinformați, sau în afara tendințelor sau, pur și simplu, pentru a se conforma unei direcții reprezentate de zbirul prostănac al culturii sucevene, impostorul Gâză…

Cam așa, domnu’ Chira, remember:
„…se arată în Manifestul transmis, vineri, de Mişcarea pentru Salvarea Bucovinei, care îşi propune menţinerea statului Bucovinei în cadrul reorganizării teritoriale a României. „În aceste condiţii, în baza legitimităţii Acordului de pace dintre Puterile Centrale şi România, semnat la Bucureşti, luni, 7 mai 1918 …”!!!

ion dragusanul 46.7

Chiar așa, literal, că de prost, că de canalie, observați ce zice: menținerea „statului” Bucovinei!

Nu se poate reproduce, integral, textul așa-zisului document, tocmai pentru a nu procura celor care au stat în spatele difuzării sale exact mijloacele necesare pentru a-l face cunoscut, chiar în această manieră!

La scurt timp, câteva zile, în urma unui scandal de eprubetă, am putea spune astăzi, textul a dispărut, cu tot cu lista de inițiatori și aderenți de parcurs, care arăta cam așa, înainte de a fi făcut dispărut:

Iniţiatorii

Mişcării pentru Salvarea Bucovinei
(zilnic, vom completa lista, în baza adeziunilor),

Roman ISTRATI, poet, publicist
Sorin AVRAM, jurnalist, pafletard
Dumitru TEODORESCU, ziarist, publicist, scriitor
Tiberiu AVRAM, ziarist, publicist
Ion DRĂGUŞANUL, scriitor, publicist
Mihai PÂNZARU-PIM, artist plastic, publicist
Constantin-Emil URSU, Manager Muzeul Bucovinei
Victor T. RUSU, poet, publicist, artist fotograf
Nicolae BARBĂ, profesor, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava
Ana-Cozmina IGNAT, economist
Andrei Teodor DRĂGUŞANUL, muzician, sociolog, psiholog…”

Ca să se vadă mai bine și cum arăta, în original, lista:
ion dragusanul 46.1

…cu o subliniere, conform mai sus, pentru domnul Sorin AVRAM, de meserie „pafletard”, ca să se dovedească, dacă mai era necesar, că domnul Gâză nu e numai canalie, mai e și prost de bubuie, fiind dumnealui consecvent în puținătatea subculturii sale de om fără nici o meserie certă inclusiv în „documentele„ sale programatice…

Altfel, domnul Sorin Avram, a cărui calitate de pamfletar nu se contestă, poate să stea băț pe orice listă a sfertodoctului, cât vrea el, cum vrea el…

Nu reproducem textul cu valoare de ofensă și de mârlănie publicistică, poate și de document medical, de anexat la dosarul vreunei schizofrenii paranoide, însă unele fraze și paragrafe trebuiesc redate, pentru coerența demersului nostru, astfel:

Mişcarea pentru Salvarea Bucovinei

Regiunea geografică a Bucovinei (nu ne referim la Bucovina istorică), atestată documentar încă din data de 30 martie 1392, cu întreg patrimoniul ei de istoricitate, de cultură, de civilizaţie şi de memorie este pe cale să dispară pentru totdeauna, prin arbitrariul legii regionalizării, care va fi introdusă, în curând, în mecanismul maşinii de vot parlamentare…

Mişcarea pentru Salvarea Bucovinei
În aceste condiţii, în baza legitimităţii Acordului de Pace dintre Puterile Centrale şi România, semnat la Bucureşti, luni, 7 mai 1918, acord întărit prin Proclamaţia Unirii („necondiţionată, în graniţele tradiţionale şi istorice”), din 28 noiembrie 1918, cerem respectarea şi reconfirmarea statului administrativ tradiţional şi legitim al Bucovinei, în cadrul noii organizări teritoriale a României, statut legitim garantat, pe plan naţional şi internaţional, prin Pacea de la Bucureşti, din 7 mai 1918…

Apoi, instigarea lipsită de echivoc:
Mişcarea pentru Salvarea Bucovinei
Rugăm pe Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pe clerul bucovinean, pe universitarii suceveni, pe toţi profesorii din Bucovina, pe şefii instituţiilor descentralizate şi pe oamenii de cultură, inclusiv pe ziariştii din acest spaţiu multicultural distinct să se pună în fruntea Mişcării pentru Salvarea Bucovinei, în baza principiului, definit de Elena Greculesi, conform căruia „orice popor trebuie să-şi merite locul pe care stă, prin memorie şi prin cultură”.

Mişcarea pentru Salvarea Bucovinei
Intenţionăm, de asemenea, dar numai ca măsură extremă, disperată, să cerem organismelor internaţionale, inclusiv tribunalelor abilitate, punerea în practică a prevederilor Păcii de la Bucureşti, din 7 mai 1918, în cazul în care ciocoismul politic dâmboviţean îşi va impune abuziv interesele, în dauna patrimoniului de istorie, de cultură, de civilizaţie şi de memorie, pe care-l reprezintă Bucovina, „ţara clasică a trecutului românesc propriu-zis”, cum o definea Dimitrie Onciul…

Textul, după cum am mai spus, nu poate fi reprodus în întregime, este plin de mătrăgună și prostie, de subcultură, geme de pretins subtile instigări ale iredentismului ukrainean deghizat, și este, dacă e să emitem o opinie personală, O INCERCARE A APEI CU DEGETUL, o provocare din aceeași sursă, pentru testarea reacției opiniei publice românești cu privire la un nou tip de demers, absolut inedit și pe care doar cinismul unui sociopat plasat într-o poziție convenabilă l-ar putea răspândi…

Întrucât a dispărut, inclusiv de pe internet, ca să fie tacâmul complet, instigatorul a reacționat în stilul său specific, așa: “Sfertodoctul” Drăguşanul vs Savantul Patriot Anonim Click AICI! sau mai jos.

ion dragusanul 46.6

„…Categoric, un recurs disperat la prevederile Păcii de la Bucureşti (valabile, în condiţiile în care reprezintă un tratat internaţional nerectificat de alte tratate, datorită condiţionatei… “Uniri necondiţionate” ) se va putea face, în faţa unui tribunal internaţional, doar atunci când nu vor mai exista alte soluţii, doar atunci când toate legimităţile Bucovinei vor fi călcate trufaş în picioare de către fauna politică dâmboviţeană….

Nu se poate să nu remarcați stupiditatea și lipsa de sens a frazei de mai sus, reprezentative atât pentru subcultura cât și pentru prostia lui Gâză-Drăgușanul: „.. un recurs disperat la prevederile Păcii de la Bucureşti (valabile, în condiţiile în care reprezintă un tratat internaţional nerectificat de alte tratate, datorită condiţionatei… “Uniri necondiţionate”…

….deoarece așa-zisa „pace de la București ”nu a fost aplicată niciodată, a devenit caducă, pentru că nu a fost sancționată (semnată) de către regele Ferdinand, în pofida presiunilor Germaniei, mai ales, regele tragând, cu succes, de timp tocmai pentru a face caduc, inoperant, acest petec de hârtie semnat cu „cuțitul la gât”, cum s-a spus atunci…

La 09.11.1918, înainte ca textul negociat/impus guvernului de geranți Marghiloman să devină efectiv și să producă vreun efect juridic, România a declarat, din nou, război Puterilor Centrale, tocmai pentru a se putea prevala de condițiile păcii viitoare, ceea ce s-a și intâmplat, deoarece la 11.11.1918 războiul s-a încheiat cu înfrângerea Puterilor Centrale, a urmat Tratatul de pace de la Versailles cu secțiunea sa, cea care privește direct și hotărâtor istoria noastră, Tratatul de la Trianon, cel care poate fi găsit de orice persoană interesată în colecțiile de tratate internaționale, cele care produc efecte și sunt valabile și în prezent, ceea ce nu este cazul cu zisa „pace de la București”, un petec de hârtie căzut în desuetudine înainte de a produce efecte juridice compatibile cu dreptul international public!

ion dragusanul 46.2

Iată, mai jos, fără a intra în amănunte (detaliile sunt foarte vaste, merită a fi cunoscute, însă sunt constrângeri de spațiu…) ce implica, teritorial, așa-zisul tratat, pentru Romania:

ion dragusanul 46.3Priviți cu atenție, se vede conturul munților Carpați, înrobitoarea pace impunea Regatului României o frontieră care coborâse de pe creasta Carpaților, cum fusese de sute de ani, la poalele acestora, în plus, existau modificări ale frontierei, prin împingerea sa, în zona județului Dorohoi dar și a județului Neamț, în Muntenia, toate acele zone hașurate pe hartă.

Modificările aveau valoare strategică imensă, România mai pierdea și ieșirea la mare, prin Dobrogea, cea care urma să devină, după război obiect de dispută și împărțeală cu Bulgaria, care s-a și grăbit să o ocupe, fără a aștepta intrarea în vigoare a „tratatului”!

Romania mai pierdea controlul asupra bogățiilor sale naturale, era, practic, desființată ca stat, chiar și regimul unirii cu Basarabia urmând să fie tranșat abia la finele războiului…

România nu avea opțiune alternativă, reamintesc pentru tinerii care nu cunosc istoria României, Muntenia era ocupată de către armatele germane și bulgare, la vest Transilvania era sub cizma ungurească, la est și nord Rusia lui Lenin încheiase pacea de la Brest-Litovsk cu Germania, cu grele concesii, care au avut ca efect, în ce ne privește, sufocarea Moldovei (la Iași se afla, în refugiu, regele Ferdinand dar și ce mai rămăsese din ultimul parlament legal al României…) nu exista opțiune alternativă, au fost mai întâi convorbiri preliminare de pace, la Buftea, purtate de către guvernul de geranți Marghiloman, apoi semnarea acelui text, sub amenințarea desființării efective a oricărei forme de statalitate a României, amenințare venită, mai ales, din partea Ungariei!

Detalii și interpretări conforme cu dreptul internațional public se găsesc în multe lucrări de specialitate, textul așa zisului tratat se găsește greu pentru că este un act avortat, care nu a produs și nu mai poate produce, niciodată, efecte juridice!

Iată una dintre aceste cărți, puteți vedea coperta, am ezitat să-i redau titlul in extenso, pentru a nu încălca legea, privind publicitatea:

ion dragusanul 46.4

Mai este, obligatoriu, de precizat că:

Bucovina, așa cum a existat în hotarele Imperiului Austro-Hungar, nu a fost niciodată subiect de drept internațional public, prin urmare, nu putea să încheie tratate, să benficieze, în nume propriu, de prevederile vreunui tratat, aflându-se sub autoritatea și imperium-ul statului austriac.

Modificările de frontieră operate prin acel tratat nu reprezentau vreu hatâr făcut Bucovinei, ele aveau semnificația geopolitică arătată mai sus, urmau să schimbe frontiera cu Romania de pe crestele Carpaților la poalele munților, în detrimentul vădit al României!

Un tratat care nu a intrat în vigoare și care a fost aruncat la gunoi nu poate fi repus în vigoare, nici măcar de către o minte bolnavă, deoarece, în ordinea consecuției, a fost urmat de tratatul de la Versailles și cel de la Trianon, cele care produc efecte juridice în dreptul international.

Revizionismul nu are dispensă pentru imbecili sau canalii, indiferent în slujba cui s-ar afla, indiferent de calitatea intențiilor sau de moneda în care sunt plătiți – mă refer aici la un caz din practică, în care, cel mai probabil, un coleg de arme al lui Gâză Drăgușanul era plătit, în urma devalorizării monedei satului care îl plătea pentru servicii făcute, în cartoane de ouă și baxuri de vodka…

Nu cunosc dacă a existat o modalitate practică de i se plăti, ca mai sus, pe card, posibil însă să aflăm, după cercetări minuțioase.

Anexez, mai jos considerații care îmi aparțin, făcute imediat după consumarea infamiei, mi le asum și acuma și le reproduc integral, chiar dacă referirea la unele persoane și situații este, fatalmente, perimată:

Câteva concluzii la “Manifest pentru salvarea Bucovinei…

– Bucovina nu a fost, la începutul sec. XX, subiect de drept internațional ci doar obiect; împrejurarea că a fost ducat autonom în cadrul imperiului austro-ungar nu implica participarea sa, în nume propriu, la acte sau tratate care să poata fi invocate în diferite scopuri obscure sau pentru a justifica demersuri ale unei propagande străine de interesele sale, ale ocupanților săi vremelnici.

– Numai aparent anumite inițiative apărute în viața publică locală care conțin, obsesiv, sintagme ce ar sugera un pericol pentru Bucovina reprezentat de regionalizare, sunt produsul unor sfertodocți amatori de notorietate – acestea corespund, în fapt, unor comandamente străine care tind să vulgarizeze subiectul, să-l demonetizeze prin supralicitare și împingerea sa în zona frivolului. Altfel spus, astfel de demersuri tind să justifice doar pretențiile ucrainene, să indice așa-zise grupuri de “intelectuali” nemulțumiți care nu apreciază unirea din 1918 pe care ar considera-o un eșec.

– În acest amalgam de confuzii conceptuale, de amestecare de noțiuni cuantificabile științific cu afecte recognoscibile în acte și fapte de propagandă de tip sovietic, se pot acredita, prin escaladare, versiuni favorabile istoriografiei ucrainene și chiar maghiare, în general tuturor acelora care contestă istoria modernă a Romaniei, în primul rând faptul Unirii din 1918, prin demolarea întregului, atacând părțile componente – deci Romania Mare ar fi fost un eșec pentru că unirea Bucovinei a fost un eșec, unirea Basarabiei a fost un eșec, unirea Transilvaniei a fost cel mai mare eșec…

– Nu exista o finalitate practică imediată, însa cei aflați în spatele unor inițiative de acest tip mizează pe construcții cu valoare de precedent ce pot fi invocate prin trimiteri insidioase, de tipul :”…demersul intelectualilor din Bucovina de sud din anul 2013…(!)”. Este ușor de recunoscut un mod de operare specific propagandei sovietice sau, mai nou, panslaviste sau pravoslavnice, din care ar rezulta că “băștinașii” din Bucovina cărora ei le zic, în acelasi stil, ”homo bucovinensis”, nu sunt mulțumiți de “stăpânirea” românească, vor autonomie, secesiune, regim distinct în baza unor ficțiuni…

IMPORTANT ! Astfel de discuții apar în contextul dezbaterilor cu privire la regionalizare – ori, este foarte clar că regionalizarea, bună sau rea, nu este o ocazie de a discuta fie și în acest mod, de a sugera, soluții de autonomizare, secesiune, etc.

Invocarea unor falsuri istorice (cum ar fi unirea condiționată a Bucovinei, în 1918 !) sau acestea, despre “Tratatul de pace de la București din 7 mai 1918” sunt menite să sugereze că Romania s-ar afla în pragul spargerii, a fărâmițării teritoriale, și că Bucovina ar fi îndreptățită să aspire la un statut aparte, distinct, eventual alături de cealaltă parte a sa, aflata sub un “protectorat” mai favorabil…

– Nu în ultimul rând, acest aparent banal episod de dispută în spațiul public, aparent fără miză, trădează situația paradoxală în care apostolii “bucovinismului”, adesea oameni care nu au nici o legatură cu spațiul geografic și istoric al Bucovinei, depășesc prin amploarea zgomotului produs orice alt efort de calitate, Universitatea Suceava nefiind prezentă în aceste dezbateri !

Acest tip de comportament al unei universități care se pretinde un substitut onorabil al universității din Cernăuți aflată la discreția ocupantului străin nu justifică, prin contrast, nici o pretenție a zonei și, mai ales, a unor politicieni ca Bucovina să dea numele unei viitoare regiuni, cu capitala la Suceava, o contrapondere la altă regiune cu capitala la Iași, dându-se de înțeles că ar fi o revanșă istorică, că regionalizarea ar semăna cu o reglare de conturi cu temei istoric, ceea ce convine de minune unei linii de conduită străine, identificabile…

– Toată propaganda făcută în jurul unei regiuni viitoare numită Bucovina, din care să facă parte județele Botoșani, Neamț și Suceava, cu capitala – obligatoriu! – la Suceava poate provoca un efect pervers, anume consacrarea unei renunțări în fapt la adevărata Bucovină, chiar dacă acest lucru nu poate fi clamat în public din motive lesne de înteles.

Nu se poate confecționa o alta Bucovină decât dând de înțeles în acest mod că Bucovina istorică, reală, este doar de domeniul trecutului, o eroare istorică… Este ca și cum sârbii și-ar încropi un alt Kosovo, eventual mai mare, Germania o altă Silezia iar japonezii și-ar numi Kurile un alt grup de insule, mesajul fiind acela că: ”…spălați-vă pe cap cu ce ne-ați luat, noi facem altă Bucovina, sâc, sâc!”.

Pentru orice persoană care deține un minim de informații istorice și culturale din spațiul public este evident cui folosește acest amalgam imagistic și că se tinde a se ataca valori cu potențial de simbol național.

Împingând discuția pe acest teren alunecos, se face din Bucovina un concept purtător de mesaj antinațional, care poate pune în evidență linii de fractură, de dezvoltare a unor inițiative care nu au existat sau au fost deturnate, un excelent pretext pentru alți amatori de autonomie, steaguri, de a repune în discuții procese istorice care au definit statutul modern al Romaniei prin suprasolicitarea unor manifestări marginale sau parazite, mizându-se pe necunoașterea de către public, într-un context uneori anticultural vădit, a detaliilor sau prin clamarea unor false conjuncturi “ascunse” de către “ăștia” – cum este această ineptă invocare a “pacii de la Bucuresti”…

Apoi, mai este de spus că numitul Drăgușanul (Gâză) Ion nu este nici la prima nici la ultima inițiativă sau acțiune care subminează ideea de stat național unitar român modern, de Unire la 1918, în conformitate cu metodologii asupra cărora ar trebui să se pronunțe entități profesionale specializate, el atacă virulent simbolurile naționale, Biserica Ortodoxă Română, ierarhii săi, armata română, Putna, personalități cum ar fi Ștefan cel Mare, mânăstirile, Unirea de la 1918, steagul, credințele, nevoile, neamul…

Iată la ce folosește dumnealui Tricolorul, văzut ca sârmă ghimpată:

ion dragusanul 46.5
Poate se înțelege, în context, de ce trebuie demolate și persiflate miturile întemeietoare ale românismului, de ce trebuie pișate zidurile Cetății de Scaun a Sucevei, de ce Ștefan cel Mare nu este „mortul acela” de la Putna, qui prodest toate acestea, adică, cui folosesc…

În context, mai trebuie amintit că impostorul Gâză Drăgușanul a continuat să debiteze și inepții și insulte la adresa României, românilor și marilor evenimente constitutive ale istoriei sale și după ce a fost obligat, cumva, să retragă subscripția publică, instigarea la autonomie și secesiune, ici-colo, ba s-a indignat, mai apoi, după ce a citit textul așa-zisei păci de la București (că nu o citise și nu știa ce conține…), deși nu a înțeles nimic întrucât nu avea cu ce să înțeleagă, s-a indignat, chipurile, și i-a veștejit crunt pe regele Ferdinand dar și pe I.C. Brătianu, care ar fi dus țara la dezastru și ar fi semnat acea pace

Vedeți cum se justifică el în  Sfertodoctul” Drăguşanul vs Savantul Patriot Anonim cu link-ul: https://dragusanul.ro/sfertodoctul-dragusanul-vs-savantul-patriot-anonim/ …și cum îi atacă, pe blog, pe I.C. Brătianu și regele Ferdinand, dovedind, încă o dată, dacă mai era necesar, precaritatea sa intelectuală și morală

Ce afirmă Gâză Drăgușanul, impostorul și mistificatorul istoriei și culturii naționale?

Regele Ferdinand I al României și Ion I. C. Brătianu sunt pentru Gâză Drăgușanul ”suveranii șovăielniciei românești”, afirmând că cei doi nu sunt întregiuitorii României Mari, totul fiind o legendă, aceștia fiind de fapt ”cei datorită cărora România a pierdut o treime din teritoriu

dragusanul ferdinand2

Ce spun și alți istorici, dar și internetul plagiat de Gâză pentru banii CJ Suceava?

Ion I. C. Brăteanu (1864-1927) Click AICI! – conducătorul României interbelice, a fost cel mai important om politic român cu rol în Marea Unire din 1918, fiind de 5 ori președinte al Consiliului de Miniștri, de 3 ori ministru de interne, de 2 ori ministrul apărării și de 2 ori ministrul afacerilor externe.

Regele Ferdinand I (1865-1927) – a condus România în timpul primului război mondial, a încheiat procesul de realizare a statului național-unitar, prin unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Vechiul Regat, formând România Mare.

Marea Unire Click AICI! încheiată la 1 decembrie 1918 (ziua națională a României, în prezent) este legată inexorabil de personalitățile regelui Ferdinand I, reginei Maria și omului de stat Ion I. C. Brăteanu, iar anumite părți cedate Austro-Ungariei și Bulgariei au fost redobândite după Marea Unire din 1918 prin Tratatele de pace de la Versailles (1919), Saint-Germain (1919), de la Trianon (1920) și de la Neuilly (1919).

După mulți ani de la decesul lui Ferdinand I și I.C. Brăteanu în 1927, respectiv în perioada 1940-1945 România a pierdut teritorii în profitul Bulgariei, Ungariei și Uniunii Sovietice (teritorii aflate în actuala Rep. Moldova și Ucraina), respectiv Dobrogea de Sud – Cadrilaterul, Transilvania de Nord, Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia, cei de mai sus neputând fi acuzați postmortem de pierderea unor teritorii românești.

Acceptabil și pe Ethernet, nu?

Iată însă, ce mai înseamnă BUCOVINA pentru Gâză Drăgușanul?

ion dragusanul 46.6.1

Drăgușanul: Bucovina, o jalnică trufie, un ținut găunos, ce nu-și mai merită numele și care nu înseamnă nimic

Pentru alte bazaconii mai vechi ale impostorului Click AICI! Ion Drăgușanul, instigator la autonomia și secesiunea Bucovinei. Niculai Barbă, cu fundul la realitate .

Mai sus am spus despre unii politruci că l-au moșit pe acest sărac cu duhul agresiv și editor de bale toxice, sluga ticăloasă a unor tendințe și mișcări antiromânești mai puțin cunoscute în Bucovina de sud, câtă ne-a mai rămas…

Nechifor Cătălin, de exemplu, ar fi avut ocazia, după ieșirea din 2013 cu „manifestul…”, să-i ceară, legalmente, socoteală unui funcționar al statului care comitea o asemenea agresiune vădită împotriva statului unitar român, adică să-l fi dezlegat de statutul său de la Centrul Cultural Bucovina!

Nici vorbă, după cum rezultă dintr-un act facsimilat și scos la iveală chiar aici, pe acest ziar, în 2014 i-a semnat propunerea de derogare de care Gâză Drăgușanul beneficiază și în ziua de astăzi, ca pensionar re-angajat la stat, ca detractor al acestuia, deoarece statul român ducea lipsă, nu-i așa, de reprezentanți ai acestei specii, aici, în Bucovina.

Nici dumnealui domnul Gheorghe Flutur, cu kliupa sa a dreptății și adevărului, nu a mișcat un deget spre cele necesare, el i-a umflat „cu pompa lui Dumitru”, cum zice Emil Brumaru, într-un text memorabil, statutul de privilegiat cu batalama de mânkat kkt cu dispensă și derogare de răspundere, pe bani buni, apogeul mârlăniei și hoției atingându-l în cele trei mandate ale cuviosului Flutur, aducătorul de lumină de la Ierusalim…

În primul său mandat el este cel care l-a scos la înaintare pe Gâză Drăgușanul, ca să negocieze cu IPS Pimen în problema retrocedării averilor mănăstirești, cum le zic ei…

Nici în ziua de astăzi domnul Flutur nu pare să fi realizat că, negociind fără nici un mandat legal, Gâză Drăgușanul a comis cel puțin un act de uzurpare de calități oficiale, deoarece nu avea și nu are nici calitatea, nici legitimitatea de a purta negocieri, nu avea deplinele puteri conferite de un mandat legal, Gâză însuși spune, după năravul său de a se autodenunța periodic, că a fost inclus în delegația care a negociat cu Arhiepiscopia deoarece Onofrei era „de altă credință” și, ca prefect, nu putea negocia (!!!)

De aia se afla în delegația CJ impostorul Gâză Drăgușanul, om fără nici o meserie certă, consacrată printr-un act de studii, cea de referent, chiar cu derogare, ca să dea cu pumnul în masă și să-i smulgă lui Pimen „averile mănăstirești”

Ceea ce nu l-a împiedicat pe herr Ghitză Flutur să o frigă la podea, ca patriot bucovinean, pe la festivaluri și baluri ale gospodarilor, cu inima mărită, să-și etaleze jderii, casca, masca, basca, funcția și gradul conferite de cei care cunosc, ca și el, sau poate cum numai el cunoaște, „interesul național”, care este acela de a face crucioaie mari în fața monumentului moliei înaripate, pe la slujbele de mort de la diferitele sărbători ale nației, lăsând pre sluga sa ticăloasă sa atace BOR, România și românii, deoarece nebunii nu răspund penal însă pot fi foarte folositori dacă sunt bine capacitați și plătiți cu ceva parale de la stat sau prin conferirea unui peculiu, cu izvor, să aibe și el o vitamină, colea, de la vaca sa de muls, el și neisprăvitul plod

Iar Nechifor, cum era să-l deranjeze pe prepusul lui Mârza, când el însuși a fost adus în ograda din dos a PSD, cea pentru VIP-uri, de către același Mârza, învăluit în tabla (tablele, mă rog…) de la COMINCO, cel atât de greu de biruit în anii mandatului său…

Căci treaba lui Nechifor nu a fost alta decât aceea de a păzi fishetul în care se aflau bundițele lui Flutur, oile sale, boii săi, măgarii săi, ticăloșii săi, pre când se va fi întors ca să o ia de la capăt, care este și pentru ca să asta, cum zicea alt gradat, fost prim-ministru, fost doctor în drept, de la aceeași UM sau de la una cu profil apropiat, de pe Zamca…

Însă cea mai scandaloasă, de departe, manipulare și insultare a opiniei publice pe care o au comis (conform T. Arghezi : „..o a văzut din cer pre ea…”, nota Mugur_Ciumică, pentru rigoare gramaticală și nu pentru a fi confundat, în continuare cu profesorul A.B…) toți politrucii, fără excepție, în grade diferite, este adevărat, (că ce grad să fi avut/să aibă Gâză, să fie cel mult adjutant? Trebe și acolo școală, nu merge cu derogarea…) atunci când l-au menținut pe Gâză Drăgușanul într-un post în care acesta a exercitat, în fapt, acte și atribuțiuni ce depășeau scandalos pregătirea sa, statutul său de slugă măruntă, de agent mărunt, băgat la înaintare ca un fel de scormonitor de kkt politic și cultural, de șperaclu, pe unde nu puteau să se bage ei și partidele lor, interesate în veșnica perpetuare la putere…

Prin Suceava așezămintelor culturale de la anumite baruri circulă mituri și legende despre ofițeri acoperiți, despre masoni fioroși, ai zice că nu există scară de bloc și grătar de mici de pe la a koișpea vilă a nu știu cărui pădurar ce și-a mâncat vocația kliupei, care să nu aibe cel puțin doi-trei deservenți cu bască sau cu șorțuleț, organele tac, ele se simt, parțial, cu musca pe căciulă, deoarece poartă asupra băștii lor povara unor asemenea meseriași absolut penibili, cu IQ sfrijit, cu școala făcută pe fugă sau deloc, cu CV căptușit cu titluri academice inflaționiste, adecă atât de multe încât suma anilor de școală consacrate prin acele acte de studii ar putea, ușor, depăși vârsta tuturor neamurilor lor, considerând că ar avea și credite frumușele, în ani…

Mai pe șleau, această imagine a troglodiților impostori sfertodocți acoperiți de cine ce știe ce oculte ale serviciilor de informații este la fel de falsă precum contrafacerile și zicerile lui Gâză Drăgușanul, posibil candidat la o ocultă a pacienților cu probleme la etajele superioare ale imobilului său nelocuit decât de guzani ai imaginației sale bolnave

Însă, așa cum nu tot ce zboară se mănâncă, așa cum nu orice ziarist pretins acoperit care colportează vag-aluziv aceste mituri și legende, minte, ceva tot este adevărat: un întreg aparat de stat, plătit ca să pozeze în depozite ale patriotismului și vigilenței, în pompieri ai neamului ultragiat, asistă, aparent neputincios, la escalada unui conflict între bunul simț public și derapajele unui impostor, fără să miște un deget, fără să exercite sau să întreprindă vreo acțiune la care sunt îndreptățiți prin lege!

Întărind, astfel, imaginea de protectori de clienți de ospiciu (ospicii=auspicii, nu?) și de furnizori de imbecili pe post de arendași, mai ales culturali! Lăsând să se înțeleagă, la fel, că numai întâmplarea și ghinionul pur au făcut ca domnul (de exemplu…) Mihai Florin Nahorniac, General – colonel (r) profesor-universitar doctor în științe economice, fundatore al ziarului „Ștefan cel Mare” să nu fi beneficiat de aceleași drăgălășenii din partea prim-secretarilor post-revoluționari ai CJ al PDL-PNL/PSD, deoarece și dumnealui este tot un fel de patriot și geniu local, ca și Gâză Drăgușanul, la fel de dotat la IQ, la fel de hotărât să facă totul, numa ‘ cu alt semn…

dragusanul.ro 46.8

În fine, câteva întrebări retorice, desigur, pentru toți susținătorii „manifestului”, dar în primul rând pentru numiții Flutur, Mârza, Nechifor, Ursu, Barbă, Gâză&Sohn:

Acestui imens deserviciu de imagine adus României, românismului și Bucovinei, îi corespunde un sprijin, mai mult sau mai puțin interesat adus ocultei ucraineano-ruse. Vă repet ceea ce presupusul domn Chira nu a publicat: dacă folosești cea mai bună, cea mai curată, cea mai autentică batistă, cu motivele populare cele mai reprezentative pentru Bucovina, ca să te ștergi la kur cu ea, vei mai avea apoi tupeul să te ștergi, din nou, la gură cu același ștergurici ?

Viața a dovedit că da, se poate, o face Gâză Drăgușanul în mod curent, fără să fie deranjat…

Presupunând că demersul dvs., deoarece nu putea fi doar demersul unui nebun, ar fi avut succes, am fi văzut pe stradă coloanele de intelectuali, preoți, responsabili, toți cei enumerați de harnicul diac ospicial ?

Ce ar fi cerut ei, cum să fi arătat pancarta purtată, de exemplu, de universitarul Barbă, managerul de muzeu național, doctor în istorie, Ursu, ceva de genul: Vrem aplicarea păcii de la București, anualarea Tratatului de la Versailles + Trianon, afară cu ocupanții români!??

Domnu’ Ursu, admițând că sunteți cel mai școlit, nu însă și cel mai de bun-simț, că, na, nu puteți avea toată floarea darurilor, cum ați fi manageriat situațiunea, că nu poți repune pe rol un tratat caduc decât anulând pe cele de sens contrar, cum ați fi făcut, ați fi procedat, eventual, ca și cu spada lui Ștefan cel Mare, practic sora geamănă a celei de la Topkapî?

În acel Herzoghtum rezultat din aplicarea păcii de la București, bineînțeles, după ce veți fi restaurat și Imperiul Austro-Hungar, deoarece ați semnat acel manifest, nu se poate să nu știți, l-ați fi pus pe domnul Gâză Drăgușanul ministru? La ce minister/departament? La cultură, la război, la ceva unde să poată da cu jula, conform talent nativ? Că doar nu era să vă poticniți în amănuntul că este, și el, „…un bou, ca toți boii, puțin la simțire…”, nu?

Ce să fi făcut Bucovina autonomă, rezultată din secesiunea gâzistă, care să-i fi fost teritoriul, imnul, drapelul, să fi fost unul albastru pe galben, cum mai cunoaștem noi un caz, iar imnul să fi fost vreun cântec din repertoriul zicălașilor, o kolomeikă hasidică?

Dar din ce ar fi trăit? Tot din exportul de bușteni, ca și astăzi, când nu este nice autonomă, nice independentă, cunoașteți vreun caz din Africa sau America de Sud, din Oceania, în care țări cât un județ sfrijit să dea pe-afară de prosperitate, exportând materii prime?

Dvs. personal, ce rol v-ați fi rezervat, dacă acel puci de „Răzvan și Vidra” ar fi reușit? V-ați fi pus efigia pe bancnote de 10 gâze, poate ați fi promovat un fel de bitcoin, un ceva, agreat de Andy de la Cluj, ceva, cu care să se poată cumpăra, fără grețuri, jdemii de doze?

Dar cu cine ați fi încheiat relații diplomatice și la ce nivel, să zicem, cu celaltă bucată de herzoghtum, cea aflată la bratia Iwan?

Unde ați fi făcut din nou vămile, pe unde au mai fost?

Ați fi cerut să intrați în UE? Poate în NATO? Poate în Ukraina? Sau să vă fi mulțumit să intrați unde vă trimitem noi dar nu putem spune, că ne amendează CNA?

Mai lăsând șaga la o parte, iată ce ar fi trebuit să pună domnul Ursu la intrarea în muzeu, pe zid, lângă ușa de la intare, nu stema austro-ungară, ca să vadă și semnatarii „manifestului…”, de câte ori ar fi trecut pe-acolo ⌈după licitații și bani publici⌉ sau s-ar fi dus să vadă spada lui Ștefan cel Mare, practic, sora geamănă, așa:

Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România, la 15/28 noiembrie 1918

Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viata publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat!
Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.
Drept aceea
Noi,
Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
în numele Suveranităţii naţionale,
Hotărâm:
Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României”.

Iar noi mai zicem, ca să încheiem:

Manifest pentru guzani:
Vindem patria pe bani
Și strămoșii pe lovele,
Bucovina, pe parcele,
Pentru table, pentru stele!

Auf Wiedersehn! Ja Wohl! Werbepause în Bukowina lui Invers!

flutur gheorghe46

Fotografia zilei: Greaua moștenirea pe care o va lăsa G. Flutur pentru bucovineni și Bucovina liberală

Click AICI! Ziarul Ducatul Bukowina pentru toate articolele noastre.

Atunci când vă apucă mila ori lehamitea, amintiți-vă, vă rugăm frumos, de  politically correct și atacurile suburbane la adresa unor doamne, domni, ierarhi bisericești, instituții, simboluri naționale – Click AICI!. O listă ce se va actualiza pe parcursul investigațiilor noastre!

→ Reamintim că articolele din rubrica ”Bukowina lui Invers” a Ziarul Dukatul Bukowina nu se adresează tuturor inculților și impostorilor, drept urmare vă invităm să părăsiți site-ul imediat ce începeți să constatați că sunteți manipulați ori vă izbiți frontal de un material prea minor pentru Dvs. Vă recomandăm să nu vă stricați calitatea vieții cu noi!

Pentru cei care cred că suntem niște impostori mediatici Click AICI!, pigmei ne-jurnalişti care se nutresc cu banii altora, şmecheri vag alfabetizaţi în pseudo-studii superioare, slugoi nepricopsiți, ratați ai Sucevei ori pleava submediocrităţii sucevene, și vor să pună mâna pe bardă, deranjați fiind, de ceea ce apare pe un amărât de site pe care nu-l citește nimeni Click AICI!, vă informăm:

  • Ziarul Ducatul Bukowina (departament independent de investigații) invită toate persoanele care apar în materialele noastre să trimită un punct de vedere la sediul redacției sau pe adresa de mail ducatulbukowina@gmail.com în cazul în care consideră că anumite aspecte referitoare la domniile lor nu sunt adevărate ori conforme cu realitatea.
  • Pentru încurajarea și stimularea schimbului de opinii cu persoanele supuse investigațiilor noastre jurnalistice, vă anunțăm pe această cale că, dacă considerați necesar a avea un drept la replică transmis live, ne-am rezervat și spațiu de emisie la un post regional de televiziune, în zilele de luni și joi în intervalul orar 20,00-21,30. În cadrul acestor emisiuni dedicate anchetelor noastre va participa, pe lângă moderator, și un reporter al Ziarul Ducatul Bukowina.
  • Telefon redacție: 0750.838.231 (pentru programări în emisiuni, pentru transmis informații  și materiale de presă).
    Telefon administrație: Tiberiu-George Beldiman: 0745.575.407 (nu deranjați inutil pentru probleme de publicistică, politică editorială sau contractare!).

Fiți cu ochii pe Noi, pentru că noi vi-i deschidem!

unii citesc și adorm.

alții citesc și se trezesc…

Spargem tiparele presei sucevene! Râdem, cântăm și, în același timp, descoperim infractori!

Mugur Ciumică

sigla

Bukowina lui Invers, ochiul din craca ta!

Articol preluat din Ziarul Ducatul Bukowina. Citește mai mult pe … Click! ZDB

https://ducatulbukowina.ro/sovaielnicii-suverani-pnl-ai-bucovinei-de-ieri-si-de-azi-flutur-gheorghe-vasilciuc-irina-gheorghiu-bogdan-si-balan-ioan/

51 Responses

  1. Tony

    Daaa… Cred că de la început trebuia să începeți cu astfel de articole, nu cu glume, trucaje, poezie și defăimări … à la Drăgușanul .

    Răspunde
    • V.S.O.P.

      Pare-se că subiectele devin kkam serioase. Aveti de gând să faceți revoluție împotriva ciumei galbene?

      Răspunde
    • Gh. Galan

      Domnu Tony, poate ca nu ai avut chef, ochelari, interes, dar articole foarte bune, ca acesta, au mai fost aici si încă multe. Ce-i drept este drept, ăsta te face să ieși din casă!
      Adică totuși, furi și înșeli cât poți în timp ce strigi în gura mare
      ”Bucovina este, de mult prea multă vreme, doar o jalnică trufie, o lozincardă fudulie, golită de memorie, deci de responsabilităţi şi faţă de trecut, şi faţă de viitor. Adio, şterg paginile incriminate pe nedrept, şi să nu mai aud, în veci, de voi şi de “Bucovina” voastră!”
      Păi ia mai du-te tu în aia a mătii de dobitoc si de sescreierat ipocrit! Și i-ati cu tine pe toți impostorii și falsificatorii și nepăsătorii de soarta vetrei noastre, bou încălțat!

      Răspunde
  2. Marian

    Binele va învinge mereu! 😁
    Muie pe-a lor glorie! 🤘Fuck rock, al naibii de rock, say fuck it ! Cu voce tare…

    Răspunde
    • Gibs

      Îmi pare rău, să te cheme frumos, Ana, și să mă inviți la o petiție fără să știi să scrii românește… (membrii, aici e corect cu un ”i”). Cred că sunteți de-a lui Gâză, care are totuși, cât privește scrisul, mai cu seamă probleme cu virgulele, că le pune după respirație și se pare că respiră tot mai greu aerul ”împuțit” și neprielnic impostorilor al Bucovinei.

      Răspunde
  3. S

    Aveți dreptate. Dar din păcate ne trebuie un ser genetic. Oamenii care cred in Dumnezeu așteaptă un miracol ca să ne salveze, poate vaccinul covid ne scapa de clasa politică.

    Răspunde
    • Gh. Galan

      Nu-i o soluție! Vin altii din urmă, mai dihai, ca usr-ul!
      Ne trebuie moralitate, cultură, credință, omenie.
      Și trebuie aruncați peste bord falșii, ipocriții, mincinoții, impostorii, improvizatii.
      Improvizăm și mințim prea mult. Și nu că nu ne iubim aproapele, ci ne batem joc de el si de lectia asta. Si atunci, încet-încet, ne batem joc de noi inșine,
      Trebuie ASANARE!

      Răspunde
  4. PANIMAIEȘ

    DACĂ AR FI AȘA ORGANIZARE SI LA ACTIVISTII DE MEDIU TARE BINE AR FI PENTRU SUCEVENI. SĂ VINĂ TOATE ODATĂ IN CAPUL BERBECILOR.

    Răspunde
  5. Gibs

    Excepțională demonstrație pe bază de cunoștințe adevărate și de argumente infailibile. Omul chiar ar trebui să-și facă bagajele pentru o destinație pe care n-a scuipat-o încă. Și să mai ia și pe alții cu el. Inclusiv pe unii din universitate care n-au reacționat si continuă să nu reactioneze la prostiile impostorului și la complicitatea autorităților. Dacă nu cumva demersul de față și altele, nu puține, au de fapt sprijin acolo. Oricum ar fi, felicitări!

    Răspunde
  6. avo

    2021-2013=8
    d.p.d.v. juridic–- prescriptie.
    deci , articol BELDIE ( vezi DEX ) = balarie, buruiana, prajina,etc.

    Răspunde
    • Mugur_Ciumică

      Ce nu poți pricepe dumneata ( o să te numesc,convențional,Gâză II…) este că nici n-a fost vorba despre vreun denunț penal,stai linișit… Aici nu se scriu denunțuri,caută-le în altă parte,unde le este locul…Șpilul este in comunicarea din text,acolo ori pricepi ,ori nu,tertium non datur…Ia-ți notițe,unele lucruri,chiar prescrise,merită să le ții minte…

      Răspunde
      • atenisoaiei g

        Imediat la Justiție… Mental de prostan! Sigur, și de hoț care stă ascuns după colț până trece paznicul. O fi prescripție (dacă o fi peste tot), dar știința despre năravul dihaniei rămâne.

      • ID

        qalbim sendadim, sensibilă melodie a azerilor. da și aia rock din video de la finalul articolului este grozavă. și merge trăzhnet la context

      • Sosoa

        Denunt nu, ca trebuie scris, însă cate ” O PROBA ” (suficienta) pentru 104p2016 …?.?

    • VasileC

      Măi dom sau dna AVO, dacă esti avo, dar si dacă nu ești, și domnii ziaristi, lamuriți-mă si pe mine, că nu sunt în situație, dar ma intereseaza să inteleg, de ce zice legea asta nouă a pnl că nu e voie cu pensie si cu salariu de la Stat? Păi pensia e de la Stat? Vorbesc de cea din contributivitate, că am pompat (vorba vine, mi-au luat) 42 de ani di nenit cât au vrut si acu zice doamna asta Turcanu că e de la stat pensia mea. Păi de ce e de la Stat, măi Doamnă? De la Stat o fi cea fără contributivitate de care văd că nu aveti curaj sa va atingeti. Că aia e mita politică pentru linistea conducătorilor. Nu zic, Statul tre să facă politicile de stat, să incurajeze ocuparea unor posturi, sa asigure independenta materială unora, si astea se fac și cu bani, cu bani de la Stat si pe urmă se dau pensii de la Stat. Desi e si acilo o discuție. Dar cum să fie pensioara mea de la Sta, măi oameni buni. Că mi-au luat din câstig si în loc să gospodărească fondul de pensie ca sa am câstig, l-au turnat în sacul bugetului, l-au papat si risipit si acum îmi spun mie, care am doar vina ca nu le-am dat in cap când mi-au luat cu japca, că n-au, că 3 salariați tin 6 pensionari, auzi, că e de la Stat. Păi eu am contribuit, oameni buni. N-or ajunge atatia ani de contribuție pentru câțiva de pensie. Cum adică de la Stat? Sau cum adică de la angajatii ăștia corporatisti care se uită la mine urât si parcă m-ar întreba cât mai am de gând să trăiesc. Nu mult, dar minciuna, prostia, dezinformare, hoția sunt mari. Vai de capul vostru cei care aveți de trăit mai mult! Să nu ajungeți să spuneți că fericiții au murit la timp.

      Răspunde
  7. Mugur_Ciumică

    Avo este Gâză-Doi,
    Adică,tot un muscoi!
    Fiind,să zicem, angajat
    Să îl scoată din kkt
    Pe acest zero barat!

    Răspunde
      • Didina

        Chiar că frumos mai ninge toată ziulica a binecuvântare pentru ograda bucovineană

    • Tataé

      Mugur, ca să câștigi trebuie să pierzi uneori și să lași la vedere câte-o carte, două. Nu prea multe. Cărțile se vor citi când va exista limbă românească. Ești un exemplu de dăruire în slujba culturii românești, un monument cum rar o cultură cunoaște într-un secol! Dumnezeu să tre ție întru multi ani sănătoși pre acest pământ sterp. ❤

      Răspunde
  8. Maestrul Orbovanu

    Gîză cel needucat
    Ar vrea și el un ducat
    Și-a pus ochiul, bată-l vina
    Pe ducatul Bucovina.

    Un vornic ca Ghiță își cată
    Că se pricepe la lopată,
    Iar pentru spadă, țucal și cafea,
    Ar vrea un urs – dar nu unul sadea.

    Iar el să ducească tot anul
    Din dealul Feleacului,
    Acolo îi place prostanului –
    Și: Ducă-se dracului!

    Răspunde
    • Corina

      Iată și epopeea! Sau balada sau imnul sau ce o fi să fie. Cine se pricepe sa zica, eu am avut întotdeauna între patru si sase la romana.

      Răspunde
    • MuGUR

      Maestre, ai gâfâit si ai pierdut pe drum măsura și chiar rima. Dar ideea poetică reiese. Adică: Acolo-i place prostănacului
      Să se duca dracului.
      Nu avem nimic împotrivă. La mai mare!

      Răspunde
    • Corina

      Citate de astea stie gâza si mai stiu politiștii de la circulatie si am auzit că si unele grade inferioare de pri servicii (publice).

      Răspunde
  9. Zumbalacul

    Io-te bre că apare și factorul uman la dezastrele lui Flutur.
    I love Źumba, ca stil…

    Răspunde
  10. KENO

    DA DE CE NU CHEMA DNA-UL SI PE MARELE DOCTOR FARA DIPLOMA TESTAT NOPTEA CA HOTI SA VORBEASCA CU EL.
    NU CU MANDACHI CARE A FACUT MULTE PT SUCEAVA IN TIMPUL PANDEMIEI NU CUM A FACUT GROPARUL DE PE MESTECANIS DISTRUGAND O ZONA TURISTICA.
    SALVEZI CE SPUNE DOCTORUL PROPUS PT NOBEL

    Răspunde
  11. CoridaRU

    dacă se înlocuiesc cuvintele :
    – iubire cu [respect și amiciție],
    – înțelept cu [frumoasa, dragă, iubită,gingașa]
    – amor cu [publicistică]
    … iese o melodie krasivaia.
    Iată… Irina Allegrova și Prohor Șaliapin în „Spune-mi!” din Caravana Rusească
    Adică, aici… https://fb.watch/4kx0frfNt4/

    Răspunde
  12. RPGUL

    Atâta timp cât politica va conduce nu se poate schimba nimic ! Chiar nu se mai găsesc profesioniști ? 🤨🤨🤨 Incompetenti unul dupa altul. Si ne mai miram ca Țara asta se duce dracului de rapa ? Cu frizeri ajunsi ministri, machieuze puse șefe la ape, referenți la cultură si asistenti pusi subprefecti , suntem acolo unde ne e locul : la curul Europei, ajunsi pe post de hartie igienica! !! Ne meritam soarta ! !

    Răspunde
    • Firtzgerald

      Oare nu ar trebui conducerea CJ si Flutur să ne spună câte astfel de crime au mai facut prin proiectele lor, inclusiv alea culturale ? Oare cate lucruri sunt încropite cu nimicuri?

      Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.