Luni, 22 martie, la ora 09:10 Poliția mun. Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin apel telefonic direct de personalul medical din cadrul Spitalului mun. Câmpulung Moldovenesc, despre faptul că la Compartimentul Primire Urgențe s-a prezentat P. Lăcrămioara de 37 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care a suferit un accident în timp ce își desfășura activitatea la cantina Colegiului Militar ,,Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc. 

Din cercetările efectuate a rezultat că P. Lăcrămioara este angajată la S.C. Roarmy S.R.L., care are un Punct de lucru Câmpulung Moldovenesc, din anul 2015 și ocupă funcția de bucătar. Această societate comercială prestează pe bază de contract pregătirea și servirea mesei la blocul alimentar al Colegiului Militar ,,Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.

 La 22.03.2021, în jurul orei 08:45, în timp ce își desfășura activitatea la tocătorul pentru legume, a introdus mâna dreaptă în compartimentul cuțitului  tocătorului, pentru a-l curăța. Din cauza faptului că nu a oprit tocătorul din funcțiune și a atins ușor cu mâna dreaptă cuțitul acestuia, P. Lăcrămioara și-a provocat o plagă tăiată la unul dintre degete. Deoarece prezenta o hemoragie abundentă, a fost transportată cu ambulanța Colegiului Militar la Spitalul mun. Câmpulung Moldovenesc pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma investigațiilor efectuate de personalul medical, P. Lăcrămioara a fost diagnosticată cu plagă tăiată deget 3 mâna dreaptă, fără a necesita internare.

Reprezentanții S.C. Roarmy S.R.L. au fost informați cu privire la obligativitatea informării I.T.M. Suceava despre producerea evenimentului.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de ,,vătămare corporală din culpă”, ,,neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și ,,nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.