Duminică, 9 mai, în jurul orelor 15:00, G. Petru de 22 ani din com. Stulpicani, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 177A, în interiorul localităţii Stulpicani, având direcţia de deplasare Stulpicani către Ostra, din cauza neasigurării corespunzătoare la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers prin viraj la stânga, a intrat în coliziune laterală cu motociclul marca Piaggio, condus de către P. Vasile de 65 ani din com. Ostra, judecare se angajase în depăşirea acestuia şi  circula pe aceiaşi direcţie de mers.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a lui P. Vasile, conducător motociclu, care a fost transportat  la Spitalul Judeţean Suceava.

Conducătorul auto G. Petru a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i s-a recoltat o mostră biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul motociclului nu a putu fi testat cu aparatul etilotest, deoarece a fost preluat urgent de către ambulanţă, acesta urmând a fi testat de către lucrătorii din cadrul Biroului Rutier Suceava.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că vinovat de producerea evenimentului rutier se face conducătorul auto G. Petru, care nu s-a asigurat corespunzător la efectuare virajului la stânga.

Conducătorul motociclului purta cască în momentul producerii accidentului rutier.

S-a întocmit dosar penal numitului Gemănaru Petru sub aspectul comiterii infracţiuni de „vătămare corporală din culpă”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.