Ministrul Educaţiei , Sorin Cîmpeanu, a făcut duminică un apel către părinţi să nu trimită eleviila școală dacă prezintă simptome de COVID-19. Ministrul a mai precizat că este posibil ca să se ajungă, în a doua jumătate a lunii octombrie, la pragul la care şcolile din Capitală trec la cursuri online.
”Au simptome, nu îi trimiteţi la şcoală! Rugăminte imperativă”, a spus Sorin Cîmpeanu duminică seară, într-o o intervenţie telefonică la Digi 24.
Pe de altă parte, Sorin Cîmpeanu a precizat că infectările confirmate până acum în rândul elevilor nu sunt rezultat al infectării în școli:
„Este rezultatul infectărilor din partea de final a vacanţei de vară, rezultatul infectărilor de la evenimentele sociale, din mall-uri. Nu au nicio legătură cu şcoala. Infectările care vor fi generate de deschiderea şcolilor vor fi vizibile abia la finalul lunii septembrie”, a mai declarat ministrul.
Acesta a avertizat că, în absența respectării normelor, „se va confirma matematic şi este posibil ca în Bucureşti, în a doua jumătate a lunii octombrie, să ajungem la pragul de la 6 la mie, prag de la care din păcate şcolile vor trebui să treacă în online, până când rata de infectare va coborî”, relatează psnews.ro.
Lasa un raspuns