Copiii au încă de la vârste fragede anumite înclinații pe care tu ca părinte ar trebui să le observi și să le acorzi atenție. Orice preferință pe care o are copilul tău, activitate pe care o practică adeseori sau admirație față de ceva sau cineva pot reprezenta semnele unor talente care merită să fie puse în valoare. Însă cum afli ce-i place copilului tău să facă, la ce e priceput și de unde știi care sunt abilitățile lui deosebite? Ei bine, nu trebuie decât să-i fii alături, să-l susții și să-l ajuți în dezvoltarea sa.
Iată mai exact ce activități poți desfășura împreună cu el, astfel încât să-ți dai seama ce dar special, talente sau înclinații are
- Fii cu ochii pe el!
Copilul tău nu își va recunoaște talentele, tu vei fi responsabil de acest lucru. Deși va practica activități la modul instinctiv, tu trebuie să-ți dai seama ce reprezintă fiecare în parte. De exemplu dacă observi că îi place să picteze, atunci sunt șanse mari să fie un artist priceput la maturitate. Chiar dacă lucrările lui nu sunt excepționale, fii pregătită să-i acorzi multă atenție și răbdare. E nevoie să-și slefuiasca și exerseze abilitățile în timp pentru a atinge o anumită performanță la maturitate. Așa că fii lângă el în tot acest proces.
- Ajută-l să-și descopere interesele personale
Stimularea interesului pentru un anumit domeniu sau o activitate este esențială pentru a dezvolta sau descoperi un anumit talent în ceea ce-l privește pe copilul tău. Pe lângă materiile obișnuite, de bază de la școală, părinții ar trebui să-l încurajeze să învețe despre o varietate de subiecte, cum ar fi arta, natura, muzica și sportul. De exemplu, dacă îl vezi interesat de muzică, îi place să cânte, să o asculte, o integrează în diverse jocuri, urmărește videoclipuri specifice, atunci antrenează-i această pasiune. Poți merge cu el la concerte sau îl poți surprinde cu un instrument muzical, cum ar fi tobele. La Mcmusic.ro găsești o ofertă variată de tobe din care poți alege un set potrivit pentru copilul tău începător. Ulterior e nevoie să prezinți interes și să-i arăți că ești cu adevărat mândră de abilitățile pe care le are.
- Oferă-i oportunități de dezvoltare
Dacă nu-i oferi situații, contexte necesare în care copilul tău să se poată dezvolta atunci e posibil ca talentele, abilitățile sale să nu iasă niciodată la suprafață și să fie suprimate. Din cauza acestui aspect, ulterior s-ar putea să fie prea târziu pentru a-i dezvolta la maxim potențialul. Îți vei da seama că copilul tău se pricepe să cânte la un instrument doar atunci când experimentează acest lucru. Poți opta pentru un curs și totodată, să-i oferi libertatea de a cânta de acasă oricând dorește. Alege o chitară, o orgă, sau cele mai bune tobe iar apoi vezi cum se descurcă copilul tău cu ele. Prezintă-i diverse jocuri sau activități astfel încât orice talent ascuns să poată apărea.
În concluzie, dacă vrei să știi care sunt înclinațiile copilului tău, atunci trebuie să-i fii constant alături, să-i prezinți domenii diverse, să-i răspunzi la întrebări, să-l îndemni în a experimenta diferite activități. Dacă observi ca are o pasiune nu o trata cu indiferență, s-ar putea să reprezinte darul lui special. Totodată ajută-l să o descopere oferindu-i diverse oportunități prin care se poate cunoaște pe sine.
Sursa foto: Unsplah.com
Lasa un raspuns