Joi, 20 ianuarie, la orele 17.00, lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală 7 Mălini au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 de către primarul comunei Horodniceni, Florea Neculai, cu privire la faptul că a fost găsit un bărbat decedat pe lângă ferma lui L. Vasile în satul Mihăiești, comuna Horodniceni, județul Suceava.
La fața locului s-a deplasat patrula de poliție de serviciu din cadrul S.P.R. 7 Mălini însoțiți de tehnician criminalist din cadrul Compartimentului Criminalistic al Poliției Mun. Fălticeni, ocazie cu care au fost constatate următoarele:
La data de 21.01.2022, în jurul orei 09:00, M. Constantin a plecat de la locuința sa la un teren agricol din zona denumită popular ,,Roșia” de pe raza satului Mihăiești, comuna Horodniceni, cu scopul de a da fac vegetației uscate de la acest teren, sus-numitul având asupra sa o brichetă și un recipient cu motorină.
În jurul orei 16:55, văzând că tatăl său nu mai revine la domiciliu, M. Gabriel s-a deplasat în zona ,,Roșia”, ocazie cu care l-a găsit pe tatăl său carbonizat, decedat, pe terenul său, fiind anunțate organele de poliție.
Cadavrul lui M. Constantin a fost transportat la morga Spitalului Municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului
Rudele nu au suspiciuni cu privire la cauza decesului sau că acesta ar fi fost victima vreunei infracțiuni.
Față de cele constatate solicităm anunțarea S.M.L. Suceava pentru efectuarea necropsiei.
cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”, care va fi soluţionat procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Mălini.
Lasa un raspuns