Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi a declarat că, în fața crizelor multiple, PSD face tot ce-i este posibil să-și onoreze mandatul cu care a intrat la guvernare. Inițiază, susține și promovează acțiuni pentru binele oamenilor și al economiei.
„Iată 4 noi exemple semnificative, de azi!1) Proiectul PSD privind hidrocentralele abandonate a fost adoptat de SenatUrmează rapid dezbaterea și votul final în Camera Deputaților.Astfel se va asigura cadrul legislativ pentru finalizarea unor investiții în hidrocentrale – multe aproape gata – cu beneficiul uriaș al aportului de zeci de mii de megawați lunar, în sistemul energetic, energie verde și foarte important, ieftină. Căci electricitatea produsă de hidrocentrale este cea mai ieftină!În egală măsuri sistemul energetic devine mai puternic, mai stabil și mai fiabil, fapt care va aduce multă ordine și stabilitate în aprovizionarea noastră cu energie.România nu-și mai poate permite să abandoneze amenajări hidrotehnice în care s-au investit sute de milioane de euro, bani publici, în actualul context, când deficitul de energie a aruncat prețurile în aer2) Camera Deputaților a adoptat legea privind obligativitatea criteriului verde la licitațiiLegea susține capitalul românesc și comunitățile, după model european.Criteriul verde înseamnă puncte-n plus la licitație pentru firmele care poluează mai puțin prin operațiunile de transport; astfel firmele românești au șanse-n plus să participe cu succes la licitațiile publice.3) Ministerul Muncii pregătește un proiect de lege cu măsuri de protecţie socială pentru companiile care vor avea de suferit în urma restricţiilor impuse Rusiei.4) La insistențele PSD premierul Ciucă a trecut, în sfârșit, la gesturi concrete! A solicitat Uniunii Europene sprijin pentru România, ca țară ce se află în prima linie de apărare a democrației occidentale. Ministrul PSD al Finanțelor a și pus rapid în aplicarea acest mandat și, azi, la Bruxelles, la reuniunea Ecofin a miniștrilor de finanțe din UE, a argumentat necesitatea ajustării în acest sens a mecanismelor europene.PSD susține inițiativa ministrului Finanțelor privind solicitarea alocării de importante resurse financiare europene pentru protejarea populației și firmelor românești de efectele crizei din Ucraina și îl îndeamnă pe ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene să redacteze urgent actele necesare care trebuie transmise Comisiei Europene”, a declarat deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi.
Lasa un raspuns