Astăzi se împlinește o lună de când ucrainenii luptă pentru propria viață, pentru propria lor libertate, în timp rușii continuă să le bombardeze oraşele, zone rezidențiale, școli și spitale. Capitala Kiev, dar și alte regiuni sunt în bătaia rachetelor și a tancurilor soldaților lui Vladimir Putin. De patru săptămâni, însă, armata ucraineană rezistă și ripostează. Între timp, președintele Volodimir Zelenski cere sprijin pentru aderarea țării sale la Uniunea Europeană. Noaptea trecută, a făcut un apel la oamenii din toată lumea să iasă în stradă pentru pace, iar astăzi, va ţine un discurs la summit-ul NATO de la Bruxelles, unde va fi prezent şi preşedintele american Joe Biden.

Ora 8:20. Portul Berdyansk, din regiunea Zaporojie, ar fi fost incendiat

Portul Berdyansk, din regiunea Zaporojie, sud-estul Ucrainei, ar fi fost incendiat. Canalul media Nexta a anunțat pe Twitter că, cel mai probabil, ocupanții ruși au aruncat în aer rezervoare de combustibil.

„Ni se spune că nave rusești au lovit portul Berdyansk. Așteptăm confirmarea oficială sau infirmarea”, este mesajul transmis Nexta, însoțit și de un material video.

Potrivit lui Michael Horowitz, analist geopolitic și de securitate la institutul Le Beck, Rusia a început recent să folosească portul Berdyansk pentru a descărca echipament militar

Ora 7:57. Primarul din Cernihiv își strigă disperarea: „Morții nu mai au loc în cimitire”

Astăzi se împlineşte o lună de la începutul invaziei ruse în Ucraina. Deși a suferit pierderi grele, armata lui Vladimir Putin continuă să facă prăpăd în orașele ucrainene. Vladislav Atroşenko, primarul din Cernihiv, spune că situația în oraș este cumplită.

„Cimitirul nu poate face faţă tuturor morţilor, aşa că ţinem oamenii în morgi şi frigidere mai mult decât în ​​mod normal. Îngropăm oameni în vechile cimitire care nu au mai fost folosite de ceva vreme”, a spus Vladislav Atrosenko, potrivit CNN.

Primarul acuză un „carnaj complet”.

Ora 7:14. Vitali Kliciko: Cel puţin 264 de civili au fost ucişi la Kiev de la începutul invaziei ruseşti

Cel puţin 264 de civili, printre care patru copii, au murit în capitala ucraineană de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, peste 300 de persoane au fost spitalizate din cauza rănilor şi peste 80 de clădiri au fost distruse, a declarat primarul Kievului, Vitali Kliciko, potrivit CNN.

„Ţinta agresorilor este capitala Ucrainei”, a declarat Kliciko într-o înregistrare video postată miercuri pe canalul său de YouTube. 

Înainte de război, în Kiev locuiau aproximativ 3 milioane de oameni, dar populaţia s-a redus acum la aproximativ jumătate din cauza numărului de oameni care au fugit, a precizat Kliciko.  

„Avem nevoie de sprijin acum, în această perioadă foarte dificilă. Toată lumea este surprinsă de cât de dură este armata ucraineană, de cât de duri sunt soldaţii ucraineni (pentru că ne aflăm în faţa uneia dintre cele mai puternice armate din lume: armata rusă”, a mai spus primarul.  

Ora 6:50. Președintele ucrainean face apel la întreaga omenire să iasă în stradă pentru pace

Noaptea trecută, după o lună de invazie rusă în Ucraina, preşedintele Volodimir Zelenski a făcut apel la întreaga lume să oprească războiul. Într-un mesaj video postat pe Facebook, liderul de la Kiev s-a adresat ruşilor şi le-a transmis: „Salvaţi-vă fiii de război”. 

Zelenski a afirmat că Ucraina nu a ameninţat niciodată securitatea Rusiei, adăugând că propagandiştii ruşi ”mint despre război, care este plătit cu taxele” lor. 

„Facem totul pentru a pune capăt acestui război. Şi când vom reuşi, ceea ce se va întâmpla cu siguranţă, veţi fi siguri de cel puţin un lucru: copiii voştri nu vor mai fi trimişi să moară pe pământul nostru, pe teritoriul nostru”, a continuat Volodimir Zelenski.

Preşedintele ucrainean spune că planul iniţial al Rusiei ”a eşuat deja” în primele două zile ale invaziei, dar Rusia încă ”obţine forţă de muncă de pretutindeni”. 

„Echipament. Bombe aeriene, rachete. Caută mercenari în întreaga lume. Orice gunoaie capabile să tragă în civili. Trupele ruseşti ne distrug oraşele. Ucid civili fără discriminare. Violează femei. Răpesc copii. Trag în refugiaţi. Capturează convoaie umanitare. Sunt implicaţi în jafuri. Dau foc la muzee, aruncă în aer şcoli şi spitale. Ţinta pentru ei sunt universităţile, cartierele rezidenţiale … Orice! Trupele ruseşti nu cunosc limitele răului. Cu toții trebuie să oprim Rusia. Lumea trebuie să oprească războiul. Mulțumesc tuturor celor care acționează în sprijinul Ucrainei. În sprijinul libertății. Dar războiul continuă. Actele de teroare împotriva oamenilor pașnici continuă. Deja o luna! Atât de mult! Îmi frânge inima, inimile tuturor ucrainenilor și ale fiecărui om liber de pe planetă. De aceea vă rog să fiți împotriva războiului!”, a spus Zelenski, potrivit observatornews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.