Iulius Mall Suceava devine, în acest final de săptămână, un tărâm magic, unde cei mici, dar și cei mari, pot să exploreze Lumea Dinozaurilor. Atelierele de creație îi așteaptă pe artiști cu o temă pe cât de practică, pe atât de amuzantă: decorarea suportului din lemn pentru creioane cu plastilină 5D. Până acum, mii de persoane, în principal copii, au vizitat expoziţia, weekend-ul acesta fiind ultimul în care spectaculoșii dinozauri vor mai putea fi admirați la Iulius Mall Suceava.
Perioada Jurasică și cea Cretacică au fost printre cele mai uimitoare etape prin care a trecut Pământul pe care astăzi îl știm cu toții. Dinozaurii ierbivori, care ajungeau și până la 10 metri lungime și șase înălțime, și cei carnivori, care puteau atinge lungimea de opt metri lungime, erau rezidenții Terrei. Duminică, 3 aprilie 2022, este ultima zi în care expoziția Lumea Dinozaurilor mai poate fi vizitată, la Iulius Mall Suceava. Știai că Mamutul a trăit în Europa, Asia, Africa și America de Nord? Sau că Velociraptor făcea parte din grupul dinozaurilor cu gheară-de-seceră, cunoscuți pentru faptul că aveau câte o gheară supradimensionată pe membrele inferioare? Vino la Iulius Mall Suceava și descoperă cele 19 specii de dinozauri, în mărime naturală!
Tot în acest weekend, Atelierul de Creație aduce cele mai interesante activități practice pentru prichindei. Sâmbătă, 2 aprilie, cei mici vor primi câte un suport de lemn pentru creioane pe care îl vor decora cu plastilină 5D. Toate materialele sunt oferite de Iulius Mall Suceava, iar creațiile realizate de cei mici pot fi luate acasă. Înscrierile la Atelierul de Creație, susținut de specialiștii de la Creativ & Deco, se fac la Centrul Info, în ziua desfășurării evenimentului.
Participarea, atât la expoziția Lumea Dinozaurilor, cât și la Atelierul de Creație, este gratuită.
Lasa un raspuns