Îţi cer iertare

Îţi cer iertare, Sfântule Ilie,
Îmi pun cenuşă, mă îmbrac în sac,
Fac rugăciuni, mătănii… ce să fac
Să-ţi treacă supărarea din chelie?
Acuma faci şi tu, din toate, bot –
A fost o glumă chiar nevinovată…
Chiar ne trimiţi deodată ploaia toată?
Da’ ce-s eu – vidră, peşte, caşalot?
Şi uite, poţi ierta, că-i creştineşte,
Mai lasă-le încolo supărări,
Da’ ne trânteşti în cap direct trei mări
Şi grindină şi ce se nimereşte?
Vai, ce să-ţi spun, te-a apucat bâzdâcul
Şi nimeni nu te poate împăca…
Da’ du-te în pustie, zău aşa!
Tot mormăi pe aici ca babalâcul…
Aici în ţară-i luna lui Cuptor,
Cum ar veni e cald şi bun de baie,
Tu una bună ştii, atâta: ploaie!
Da’ chiar eşti şef la apă pe Humor?
Averse ştiu că sunt cam pe la toţi –
Mai vin, mai pleacă, lumea se usucă;
Eu nu ştiu ce plăcere te apucă
Să ne ţii uzi mereu pân’ la chiloţi.
Credeam că ştii că Atlantida-i mit
Şi nici potopul nu mă-ncântă parcă;
Ori de mă crezi vreun Noe, dă-mi o arcă
Şi dă-i cu ploaie, fii tu fericit!
Deci nu ştiu sigur dacă ai vreun plan,
Dar dacă nu te-astâmperi, vezi, preasfinte,
Că îţi promit solemn: de azi ’nainte,
Eu nu te mai cunosc, sunt musulman!

Sorin Poclitaru