Aproape 1,6 miliarde de euro au ajuns până astăzi, 25 noiembrie a.c., la antreprenorii români, prin intermediul măsurilor de sprijin inițiate și implementate cu succes de #MAT, alături de cele 9 Agenții pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM) din subordine, Serviciul de Telecomunicatii Speciale și de partenerii bancari.

La un an de la înființarea și organizarea sa, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) prezintă statusul actualizat al programelor gestionate – unele dintre ele finalizate, iar altele în curs de implementare. În toată această perioadă, instituția noastră și-a dovedit dedicarea față de mediul antreprenorial românesc, tratând cu seriozitate și profesionalism fiecare provocare și oferind consiliere tuturor aplicanților, astfel încât sa fie atinse toate obiectivele generale și specifice ale schemelor de ajutor.

Personalul Direcției Generale Antreprenoriat și Programe de Finanțare (DGAPF), alături de colegii din cadrul AIMM, a depus eforturi susținute, de multe ori peste programul de lucru, pentru a asigura cadrul procesării tuturor cererilor de finanțare, de ordinul sutelor de mii. Chiar dacă volumul de activități și termenele urgente ne-au pus de multe ori în situații de criză, satisfactia de a fi contribuit la sprijinirea, înființarea și dezvoltarea firmelor românești, unele dintre acestea fiind chiar salvate datorită măsurilor compensatorii, în contexul crizelor suprapuse, este una foarte mare.

„MAT, prin rezultatele obținute într-un an de la înființare, a demonstrat că are profesioniști, dedicați meseriei lor! Suntem o echipă unită și, împreună, ne luăm angajamentul să tratăm cu aceeași seriozitate și devotament viitoarele provocări, astfel încât să atingem țintele propuse”, precizează Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.

Pentru micile erori care s-au strecurat în acest proces amplu și complex, ne prezentăm scuzele. Învățăm din greșeli și tindem tot mai mult spre excelență, astfel încât să răspundem prompt nevoilor reale ale mediului de afaceri românesc.

Le mulțumim tuturor partenerilor, atât din sectorul public, cât și din cel privat, pentru suportul oferit de la înființarea noastră și până în prezent. Rămânem deschiși oricăror inițiative, propuneri de colaborare și sugestii, astfel încât, printr-un efort comun, să dezvoltăm sistemul antreprenorial autohton, precum și destinația turistică România.

Aprecierea noastră merge către antreprenori, investitori, structurile asociative, turiști români și străini, reprezentanți mass-media – de altfel, către toți cei care ne-au fost alături și care își propun să ne rămână aproape și pe viitor. Vă suntem recunoscători.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.