Elevul plutonier Sebastian Pînzari a reușit frumoasa performanță de a obține Locul I la prima ediție a concursului „Bursa Mediciniștilor”, care a avut loc în data de 8 decembrie, în Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” .

 De asemenea, eleva sergent Denisa-Ștefania Chiriac a obținut locul II și elev caporal Mădălina Gabriela Manole locul III.

Concursul a fost adresat elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, pasionați de biologie și interesați de o carieră în medicina militară. A fost inițiat și susținut de Mr. dr. Dan Țugulea, absolvent al colegiului, promoția 2003 și de dr. Iulian Filipov, care au oferit premii în bani celor trei câștigători și încurajări celor ce doresc să urmeze o carieră în domeniul medicinei

„𝘋𝘰𝘳𝘦𝘴𝘤 𝘴𝘢̆ 𝘥𝘢𝘶 𝘪̂𝘯𝘢𝘱𝘰𝘪, 𝘥𝘪𝘯 𝘤𝘦 𝘢𝘮 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘪𝘵 𝘪̂𝘯 𝘭𝘪𝘤𝘦𝘶, 𝘥𝘪𝘯 𝘤𝘦 𝘮𝘪-𝘢 𝘥𝘢𝘵 𝘮𝘪𝘦 𝘭𝘪𝘤𝘦𝘶𝘭. 𝘚̧𝘪 𝘢𝘮 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘪𝘵 𝘮𝘶𝘭𝘵”, a spus maior – medic stomatolog Dan Ţugulea, absolvent de Bucovina, 2003.

„Ne ia ceva timp până învățăm să dăruim fără să așteptăm ceva în schimb. Generozitatea este o reflectare a pasiunii inimii de a ajuta semenii. Şi nu toţi reuşim. Dar toţi trebuie să încercăm. Este un har creştinesc, omenesc, dar şi aristrocrat în acelaşi timp.

Maniera absolut relaxantă şi constructivă în care s-a desfăşurat această „deschidere de ferestre”, stilul transparent de a „se spune şi expune”, al domnului doctor, s-au apropiat mai degrabă de latura nobilă a gestului. Vă mulţumim şi noi, la rândul nostru, domnule Dan Ţugulea ! Este de-a dreptul măgulitor pentru şcoala noastră să primească asemenea semne de recunoştinţă de la profesionişti care au trecut pe aici, acum repere în domeniile lor de exprimare şi evident, exemple pentru învăţăceii din bancă. Şi e atâta nevoie de modele veritabile ! Iar medicii militari degajă o lumină aparte. Terapeutică ! Iar dacă sunt absolvenţi de liceu militar … şi empatică. Iar după Câmpulung … şi caldă”, a spus profesorul Radu Ciumașu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.