Mare atenție la automedicație și la supradozaj în această perioadă în care numărul virozelor și al cazurilor de Covid a crescut accelerat, a avertizat medicul Tudor Ciuhodaru la „Puterea Știrilor”. „Românii iau medicamente după indicațiile vecinilor de la colț și antibiotice ca pe bomboane”, a atras atenția medicul, care e și europarlamentar PSD.

„Mare atenție la automedicație. Pentru că aici avem două mari probleme: una este legată de supradozajul făcut acasă sau la colțul străzii după indicațiile vecinilor de la colț, și știți foarte bine că românii iau antibiotice ca pe bomboane. Acestea nu numai că nu sunt eficiente când vorbim de viroze respiratorii sau de gripă, dar pot avea efecte secundare, pot duce la numeroase complicații, chiar pot selecta o floră microbiană mult mai agresivă care poate produce mai mult rău decât bine.

Atenție și la banalul paracetamol, am avut astfel de cazuri, deci intoxicația cu paracetamol poate fi mortală, fie că vorbim despre supradozaj, fie că vorbim despre intoxicații accidentale, atenție mai ales la cei mici. Pentru că depășirea dozei zilnice eficace – adică nu mai mult de patru administrări pe zi la cel puțin 4 ore distanță – poate duce la o intoxicație severă cu o afectare hepatică ce poate duce la un sfârșit letal”, a declarat Tudor Ciuhodaru, la „Puterea Știrilor”.

Cum ne protejăm în această perioadă?

”Să evitați aglomerația, spațiile publice, zonele în care puteți intra în contact cu cei care tușesc sau strănută. Apoi trebuie să îi supravegheați pe cei din grupele de risc, în special pe cei mici, sub 5 ani, cei peste 65 de ani, vârstnicii cu imunodeficiențe, gravidele, cei cu afecțiuni cardiovasculare, neurologice, metabolice, pentru că ei sunt cei care sunt vulnerabili și pot face forme severe de boală. Și, repet, nu-i duceți în colectivități, mai ales cele școlare, pe cei care au febră, frisoane, tușesc”, a precizat Tudor Ciuhodaru, potrivit psnews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.