Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că de vineri începe plata sumelor pentru acoperirea cheltuielilor restante cu hrana şi cazarea cetăţenilor ucraineni, aferente lunilor ianuarie, februarie şi martie, fondurile alocate fiind de 585 milioane lei.

„Începând de astăzi, 12 mai, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va începe plata sumelor necesare decontării cheltuielilor cu hrana şi cazarea cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, aferente lunilor ianuarie, februarie şi martie ale anului curent. Sumele aferente celor 3 luni vor fi repartizate integral Inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţe/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov şi mai departe fiecărei primării, până la mijlocul săptămânii viitoare, pentru a fi virate beneficiarilor. Sumele necesare intră astăzi în contul IGSU, după ce Ministerul Afacerilor Interne a depus în regim de urgenţă toate diligenţele pentru majorarea bugetului IGSU, având în vedere măsurile aprobate în şedinţa de Guvern din data de 10 mai”, a informat IGSU.

În această lună, Ministerul de Interne a semnat, în calitate de beneficiar, contractul de finanţare cu titlul „Solidari pentru Ucraina”, care va permite compensarea unei părţi din cheltuielile efectuate în continuare de statul român pentru acoperirea nevoilor de bază imediate şi sprijinirea refugiaţilor.

Proiectul are o valoare totală de 585.307.121 lei şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020, Axa Prioritară CARE – Măsuri imediate pentru acordarea de sprijin cetăţenilor proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.