Mai bine de 5.000 de dosare de pensii ale românilor sunt întârziate în Italia. Mulţi se tem că după ani de muncă peste hotare, nu vor beneficia de nicio pensie la bătrâneţe. Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a avut o întâlnire cu Marina Elvira Calderone, ministru al Muncii și Politicilor Sociale din Italia pentru a discuta despre soluţiile la problema pensiilor, relatează Mediafax.

Simona Bucura-Oprescu a prezentat ministrului italian situația recunoașterii drepturilor de pensie ale românilor care au lucrat sau lucrează în Italia. Casele de Pensii din România au semnalat faptul că procesul recunoașterii drepturilor respective se desfășoară extrem de greoi, putând ajunge până la o durată de trei ani.

Ce se va întâmpla cu pensiile românilor din Italia

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, în urma întâlnirii, ministrul Marina Elvira Calderone a dispus măsuri care vor contribui la rezolvarea mai rapidă a situației. Astfel, 10 funcționari de la nivel central din Ministerul italian al Muncii vor fi formați și se vor ocupa special de soluționarea cererilor transmise online de către cetățenii români prin sistemul RINA. În acest fel, angajații care lucrează la Institutul de Asigurări Sociale de la Terni (INPS) în Italia se vor putea ocupa cu prioritate de dosarele întârziate (circa 5.000 în acest moment).

„Îi mulțumesc doamnei ministru Marina Elvira Calderone pentru reacția imediată pe care a avut-o în urma bilateralei de la reuniunea EPSCO, pentru implicarea sa personală în soluționarea unei probleme care vizează toți lucrătorii români din Italia. Ne unim, astfel, forțele pentru ca românii să aibă acces mai rapid la un drept binemeritat. Buna cooperare dintre Ministerul Muncii și Solidarității Sociale din România și Ministerul Muncii și Politicilor Sociale din Italia va continua”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

În Italia sunt peste un milion de români, iar numărul contractelor de muncă încheiate de aceștia în Peninsulă este de peste 600.000, scrie observatornews.ro.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.