Polițiștii deplasați operativ la fața locului au identificat staționat pe strada Botoșanilor, din municipiul Fălticeni, un autoturism, iar conducătoarea auto a reclamat că a fost agresată de fostul soț, în timp ce aceasta conducea autoturismul, bărbatul fiind pasager.
Întrucât femeia emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condusă la Spitalul municipal Fălticeni, unde a fost examinată, stabilindu-se că nu prezintă vătămări care să necesite îngrijiri medicale și i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns