Profesorii de la Școala din Herla își vor primi salariile, asta după ce strâns cu ușa primarul de Slatina, Ilie Gherman, a semnat deschiderea liniei de credit.

Potrivit prefectului de Suceava, Florin Sinescu, primarul Ilie Gherman a dat înapoi şi a semnat deschiderea unei linii de creditare pentru plata salariilor profesorilor din Herla. Aceștia nu își mai primiseră banii din luna septembrie, deoarece edilul localității era într-un război cu Inspectoratul Județean Școlar. El a fost deferit justiției, după ce prefectul Sinescu a formulat şi introdus la Judecătoria Fălticeni o ordonanţă președințială, prin care se solicita obligarea primarului din Slatina la alocarea de fonduri necesare plăţii drepturilor salariale şi cheltuielilor de bunuri şi servicii la şcoala gimnazială din localitatea Herla.

Vineri, 8 noiembrie, Gherman a fost adus în jurul orei 14.00, la sediul parchetelor sucevene, încătușat, escortat de mascaţi, luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Ilie Gherman fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată, iar potrivit Codului Penal, riscă între 5 şi 15 ani de închisoare.

Tribunalul Suceava va decide luni după-amiază dacă Ilie Gherman va fi anchetat în stare de arest preventiv. Judecătoria Fălticeni a decis vineri seară ca primarul de Slatina să fie anchetat în stare de libertate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.