Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal Gheorghe Flutur a participat marți după amiaza la o întâlnire de lucru a Comisiei Naționale pentru Politici Publice a PNL (CNPP) pe care o coordonează și din care fac parte cei 17 vicepreședinți ai PNL, responsabili pe domenii de activitate, conform structurii guvernului precum și președinții comisiilor de specialitate aleși și secretarii de stat ai PNL.
Tema de bază a fost stadiu îndeplinirii programului de guvernare a PNL până în momentul de față, aportul PNL în actul de guvernare, dar și principalele priorități de guvernare ale PNL pentru următorul mandat.
El a menționat că în echipa pe care o coordonează lucrează miniștri liberali, fostul președinte PNL Teodor Stolojan, experți în economie precum Varujan Vosganian, Adrian Ciocănea-Teodorescu, profesorul Tănase Stamule și mulți alții.
„Partidul Național Liberal are o pepinieră de competențe în toate domeniile de guvernare, și ținând cont de noile priorități ale Uniunii Europene, dar în primul rând de prioritățile românești, vom furniza un program de guvernare profesionist, realist, îndreptat spre dezvoltare”, a spus Gheorghe Flutur.
: revista floare albastra = blue : alegeri parlamentare și prezidențiale 2024___ atenție _____se intra in__ limita delta t – de strângere a semnăturilor necesare depunerii candidaturilor !*–––- https://revistafloarealbastr-blue.rf.gd _____
: la locale am întârziat cu depunere dosar primar independent bosanci __ acum pentru a candida independent Senat Suceava trebuie să strâng în limita de 1% însă nu mai puțin de 1000 de semnături ___ ceea ce rezolv prin a-și integra pe toți pe direcția _ atenție _ licenta___ ideile unei platforme spațiale = ” partidul spațial ” ___ creat de legendarul poet mihai grigore __ și prefunctional _ start 10…0 __ urmând că în 2028 sa avem candidați pe toate nivelele___ acesta e rezultatul excluderii valorice __ precum și al regăsirii caii valorice in politicile României libere !*: 4h 54’am _miercuri 4 septembrie 2024__ mihai grigore- poet.editor.scientist .____ google se fute in licență electronică pentru https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd _ceea ce găsim noi alte căi electronice ale internetului de exprimare : numai bine !*:
: așadar __ prim procurorul județului Suceava . devine șefa biroului electoral bosanci _ alegeri locale 2024___ a doua zi dimineața _ constata ștersături _ in listele cu semnături de susținere prezentate de mine __ mâzgălituri __ lipsa numărului suficient de semnături de susținere …
: in fapt era soare _ iar pixul nu scria cum trebuie __ deci tot îl stimulam ___ că sa scrie…
: … după care ___ cetățeanul a completat personal – unii __ date precum … supuse legii de prelucrare a datelor cu caracter personal ____…
: la numărul de semnaturi_ eu am calculat _ care va să zică in doar aproximativ o oră prima zi dimineața și trei ore a doua zi după amiază __ procentul de exact 1% ___ ceea ce in raționamentul că o așezare umana__care va să zică __ dacă are sub 100 de locuitori ___ nu ai cum sa ai și 1% minim și cel puțin 100 de semnături candidat primar independent ( poate o ieși miron deputat în toamnă și candidez din nou !*)______…
: in fine__ mă dusei pe seara la primărie și-a i spusei doamnei de acolo __ măsurătoarea sau așa ceva că vin până în ora zece seara sa depun candidatura ( care vasăzică listele cu semnături __ pentru că trebuia să completez documente adiacente solicitate în cele 4 dosare ) __(_ ceea ce șefa bec le-a rezumat in doua_)__si la 21h 30′ ajunsei la primăria bosanci __ unde nu era țipenie de om ___ era doar un bec aprins la b.e.c .camera___ strig nimeni__ nimeni în toată primăria bosanci ___ trecui drumul la un magazin Profi situat acolo_ întreb _ despre cei de la primărie _ alea zic da mai mă duc o data __ vin inapoi__ nimic __ era deci înainte de 22h a ultimei zile de depunere a hârtiilor electorale___ deci afirmația că am întârziat cu depunerea hârtiilor electorale e falsa __ aia toți s-or dus ori pe labirturile din zona or s-or dus să se bage sub oghial _____ ce tare nu-i i așa __. pentru că acum vedem cum tot efortul de excludere se întoarce că un bumerang de la candidatul pentru presidentiale până la candidații la parlament ___ se ajunge la cel care votează __ la decizia sa înțeleaptă de a promova o valoare și de a încuraja pe restul __ prin ” peste 4 ani „…
: 10h 32’am_ miercuri 4 septembrie 2024___ așa sa ne ajute Dumnezeu __ numai bine !*: a doua parte a expunerii – după miezul nopții ____ https://revistafloarealbastra-blue.rf.gd ____: