2024 a adus o serie de competiții internaționale importante în calendarul Federației Române de Ciclism. Anul acesta, România a fost gazda Campionatului European de Mountain Bike ( Cheile Grădiștei, 8-12 mai), a primului Campionat Balcanic de Ciclocros (Vatra Dornei, 20 ianuarie), a Campionatului Balcanic de Downhill ( Cheile Grădiștei, 2-3 august ) și nu în ultimul rând a Turului României (14-18 August).
Veștile bune nu se opresc totuşi aici! În premieră, pe 26 octombrie, Vatra Dornei va fi gazda etapei a treia a Cupei Europei la Ciclocros!
Ciclocrosul este una dintre cele mai în vârstă discipline ale ciclismului, cu origini în Franța începutului de secol XX. Acum, se bucură de o popularitate mare în Europa și din ce în ce mai mare în România, unde anual Federația Română de Ciclism organizează o Cupa cu 5 etape, dar și un Campionat Național de o zi. Ciclocrosul le oferă fanilor de ciclism spectacol, prin terenul variat, presărat cu noroi, nisip și chiar zăpadă, dar și cicliștilor ocazia să se întreacă pe timpul iernii.
„Organizarea acestei etape din Cupa Europei la Ciclocros este o confirmare a faptului că ciclismul românesc se află pe drumul cel bun și că se bucură de recunoașterea internațională pe care o merită. Mai mult decât atât, contribuția pe care o va aduce organizarea evenimentului pentru ciclismul românesc de tineret va fi foarte valoroasă. Organizarea unui Campionat European, a unei Cupe Europene, a unui Campionat Balcanic și a Turului României într-un singur an este o peformanță fără precedent pentru Federația Română de Ciclism și un început pentru un proiect ambițios de a rămâne periodic parte din calendarul mare al competițiilor internaționale.
Le mulțumesc pe această cale partenerilor noștri de la APedalForward pentru implicarea și pasiunea pe care o pun pentru dezvoltarea ciclismului din România și pentru că s-au înhămat într-un proiect atât de ambițios.
Îi mulțumesc lui Enrico Della Casa, Președintele Uniunii Cicliste Europene pentru încrederea pe care ne-o acordă, în noul drum al Federației Române de Ciclism. În luna mai, un Campionat European și acum o Cupa Europenă, ne onorează.
Îi mulțumesc doamnei Elisabeta Lipa, Președintele Agenției Naționale pentru Sport pentru că încă o dată contribuie activ la materializarea unui proiect international ambițios, care va aduce la start sute de tineri cicliști.
Vă așteptăm pe 26 octombrie la Vatra Dornei, într-una dintre cele mai frumoase stațiuni turistice din România, pentru un regal al ciclismului și al sportului”, a spus Cătălin Sprincenă, președintele Federației Române de Ciclism.
La rândul său, Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport, a spus: „Suntem extrem de mândri că România continuă să demonstreze capacitatea de a organiza evenimente sportive de anvergură internațională. După succesul Campionatului European de Mountain Bike, după Turul României 2024, găzduirea, în premieră, a unei etape a Cupei Europei la Ciclocros reprezintă nu doar o confirmare a recunoașterii internaționale de care se bucură sportul românesc, ci și o oportunitate de a încuraja tinerii sportivi și de a promova ciclismul în rândul noilor generații.
Este și o ocazie de a le arăta celor care ne vor vizita cu ocazia competiției cât de frumoasă și de primitoare este România, iar Vatra Dornei excelează la ambele capitole, avem cu ce ne mândri! Îi felicit și le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect ambițios și sunt convinsă că, împreună, vom continua să ridicăm sportul românesc la cele mai înalte standarde”.
„Obiectivul nostru a fost să punem Vatra Dornei pe harta ciclismului European. Se pare că am reușit să atragem pozitiv atenția Uniunii Cicliste Europene cu modul în care am organizat Campionatul Balcanic de Ciclocros în ianuarie, întrucât cererea Federației Române de Ciclism de a găzdui Etapa 3 din 2024-2025 Cyclocross European Cup a fost acceptată.
Păstrăm tendința de a aduce ciclismul în centrul oraşului şi de a-l populariza în rândul dornenilor şi al turiştilor. Suntem încântați de modul în care mediul de afaceri din Bazinul Dornelor, Primăria Vatra Dornei și Consiliul Județean Suceava ne sprijină de fiecare data, pentru a ne atinge obiectivele.
Mulțumim sponsorilor şi partenerilor: AQUA Carpatica, Dorna Medical, Eurolife FFH Asigurări România, Stay Strong, Rom Proteină, Kandia, Sugus, Papi, Olovina, Magazinul Himalaya, Specialized Romania, Woom Bikes Romania, Suunto, Bucovina Bikes Center – închirieri, reparații, vânzări biciclete Bukowina, Kaban, Casa D’Or, Hotel Carol, Happy Inn, Hotel Silva, Pensiunea Vânătorul, Asociația de ECOTURISM Țara Dornelor, Păstrăvăria lui Andrei, Produse lactate “Călimani”, Domeniul schiabil Veverița – Parc Vatra Dornei, Orion Media Vatra Dornei, Visit Vatra Dornei, Organizația de Management al Destinației Țara Dornelor, Casa de Cultură “Platon Pardău”, VDT, Serviciul Public Salvamont Vatra Dornei, Centrul Muzeal Cazinoul Balnear și bineînțeles Federației Române de Ciclism pentru încrederea acordată”, a transmis organizatorul evenimentului, Brînză Bogdan – Asociația Club Sportiv APedalForward Vatra Dornei.
„Ca urmare a succesului din sezonul trecut, suntem încântați să încredințăm României organizarea Cupei Europei la Ciclocros 2024-2025, axată primordial pe tinerii rideri. Una dintre prioritățile Uniunii Cicliste Europeene o reprezintă creşterea şi dezvoltarea ciclismului în rândul riderilor tineri, motiv pentru care lucrăm asiduu în selectarea celor mai bune locații pentru evenimentele marca UEC.
Vatra Dornei a demonstrat că este una dintre cele mai bune locații la nivel international, unde riderii noştri îşi pot dezvolta competențele cicliste.
Doresc să le mulțumesc şi să îi felicit pentru extraordinarul angajament luat, pe organizatorii de la Asociația Club Sportiv APedalForward, reprezentată de Bogdan Brînză şi totodată, Federația Română de Ciclism, reprezentată de Președintele Cătălin Sprinceana. Federația Română de Ciclism este cu adevărat activă pe scena ciclismului european, reusind să găzduiască cu succes Campionatele Europene de Moutain Bike de la Cheile Grădiştei în acest an. Mulțumiri speciale tuturor voluntarilor implicați în organizare, care prin dedicare şi muncă asiduă, fac posibile astfel de evenimente”, a punctat Enrico Della Casa, preşedintele UEC, Uniunea Ciclistă Europeană.
„Pentru municipiul Vatra Dornei este, pe cât o onoare, pe atât chiar și o obligație să găzduiască o etapă de Cupa Europei. Și asta după ce ne-am trecut numele în istoria acestui sport, fiind gazda primului Campionat Balcanic de Ciclocros, organizat vreodată. Ne-am bucurat atunci de o vreme de poveste, la mijlocul lunii ianuarie și de mulți concurenți entuziaști.
Sperăm să avem parte de la fel de multă sportivitate și emulație din partea concurenților și la evenimentul din octombrie și îl reasigur pe dorneanul nostru, Bogdan Brînză
de la ACS A Pedal Forward, de tot sprijinul administrației locale în tot ceea ce înseamnă organizarea fără cusur a unei competiții de asemenea nivel. Am avut o vară plină de evenimente la Vatra Dornei și iată ca și toamna vine cu “roadele” sale.
Vă așteptăm cu drag la poalele Dealului Negru și vă dorim tuturor mult succes!”, a subliniat Marius Rîpan, viceprimarul municipiului Vatra Dornei.
Acest eveniment nu ar putea fi organizat fără contribuția: AQUA Carpatica, Dorna Medical, Eurolife FFH Asigurări România, Stay Strong, Rom Proteină, Kandia, Sugus, Papi, Olovina, Magazinul Himalaya, Specialized Romania, Woom Bikes Romania, Suunto, Bucovina Bikes Center – închirieri, reparații, vânzări biciclete Bukowina, Kaban, Casa D’Or, Hotel Carol, Happy Inn, Hotel Silva, Pensiunea Vânătorul, Asociația de ECOTURISM Țara Dornelor, Păstrăvăria lui Andrei, Produse lactate “Călimani”, Domeniul schiabil Veverița – Parc Vatra Dornei, Orion Media Vatra Dornei, Visit Vatra Dornei, Organizația de Management al Destinației Țara Dornelor, Casa de Cultură “Platon Pardău”, VDT, Serviciul Public Salvamont Vatra Dornei, Centrul Muzeal Cazinoul Balnear.
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei municipiului Vatra Dornei, Consiliului Local al municipiului Vatra Dornei și al Consiliului Județean Suceava.
Lasa un raspuns